Roxana Iordache publica pe blog un articol care confirma pasiunea in care traiesc unii oameni de dreapta autentici si de buna credinta. Supararea Roxanei Iordache nu e pentru cine ocupa culoarul stangii (PSD), ci pentru cine si de ce este ajutat sa se afirme pe culoarul dreptei: PDL sau PNL.
Puteti citi in continuare articolul intitulat "MOGULIADA SALVEAZA REGIMUL BASESCU. PSD SALVEAZA PD-L. SAU REGULA SUCCESULUI IN TARA ETERNULUI FSN".
'Nu am putut urmari aseara nici 10 minute din emisiunea cu Vantu de la Antena 3, nici macar de dragul lui Victor Ciutacu. Si n-am vazut nici inregistrarea. Mi s-a parut degradant pentru mine si regretabil pentru timpul meu sa urmaresc un escroc rasat cum sfideaza arogant. Inclusiv pe realizatorul emisiunii. Am vazut de dimineata la Stirile televiziunii fragmente din raspunsurile lui Vantu, absolut la misto si nu stiu cum o fi reactionat Ciutacu, dar in mod normal merita aceeasi reactie pe care i-a administrat-o fratelui Basescu, atunci cand i-a zis lui Ciuvica sa taca din gura. "Sa trecem" cam tot aia e. Diferenta fiind doar ca Vantu e inteligent. Si fiind inteligent n-are cum sa nu stie ce servicii ii face lui Basescu atunci cand se pronunta public contra lui si pentru caderea guvernului pe care il patroneaza.
Dan Voiculescu, desi inteligent, se pare ca nu-si da seama de acelasi lucru, dar il practica. Patriciu, la fel, dar mai rar, fiindca el si-asa sustine regimul Basescu fie si involuntar. De exemplu, prin simplul fapt ca n-are un trust de presa, dimpotriva, a transformat un ziar performant intr-o autoparodie. Mai adevarat e "Adevarul" editia gratis. Pacat numai de Ion M. Ionita, unul din ultimii meseriasi ai presei din Romania. In care se promoveaza impostura, criteriul fiind prostitutia. Si scopul, hotia. Cam asta e Romania.
Deci, Victor Ciutacu daca mai face doua emisiuni ca aia de aseara, una cu Felix Mogulul si urmatoarea, cu Patriciu, il creste pe Basescu la loc.
Sigur, nu singur cu "mogulii" (halal!), ci laolalta cu PSD. Care, prin tot ce face, salveaza si relanseaza PD-L. Falsa dreapta. De care se bucura ca exista. Si ii convine. Pentru ca, impreuna si doar aparent in adversitate cu PD-L, sa compromita pana la discreditare PNL. Ideea de dreapta. Chiar imi e lehamite sa mai explic, nici nu cred ca mai e nevoie. Poate altadata. Deocamdata, mult succes congresului PSD, pentru compromiterea sanselor de eliminare a PD-L, in general, a regimului Basescu! Si sa nu se mai oboseasca, atat de evident, pentru anexarea sindicatelor. Si-asa sunt.
P.S. politic. Absenta lui Crin de la mascarada PSD e graitoare. Sa fie prezent ar fi fost ca si cum ar fi validat noul produs al aparatului de propaganda FSN: "Stanga indreapta Romania". In loc de vomitiv iscusit.
P.S. profesional. Etalonul jurnalistului si analistului politic in Romania nu esti tu, Victore si nici putini altii care nu-si bat joc de ei si de meserie. Voi sunteti profesionistii din vitrina, exceptia care confirma regula.
Regula succesului in Romania e de-alde Bogdan Chireac. Si ceilalti ca el.'