Atât populatia din Dolj, cât si firmele locale au cele mai mari datorii bancare neachitate la termen, preponderent la creditele în lei. Desi împrumuturile în valuta sunt aproape la fel de mari, restantele sunt de zece ori mai mici decât la cele în lei. Statisticile Bancii Nationale a României (BNR) arata ca debitorii catre banci din judetul Dolj se înscriu la media pe tara a restantierilor la creditele în moneda nationala. Datele furnizate de BNR pentru judetul Dolj arata ca, la începutul lunii august, atât agentii economici din judet, cât si populatia aveau restante de aproape 40 de milioane de lei la banci, numai la creditele în moneda nationala, la un volum total de credite de peste 2,3 miliarde de lei. În acelasi timp, volumul total de credite în valuta (exprimate în lei) este asemanator cu volumul creditelor în moneda nationala si a ajuns, la data de referinta amintita, la aproape doua miliarde de lei. În acest context, debitorii care au contractat credite în valuta au restante de numai patru milioane de lei, adica de zece ori mai putine decât la creditele în lei, la un volum total de împrumuturi aproximativ la fel ca acela în moneda nationala. Potrivit datelor de la BNR, de la începutul anului si pâna acum s-a mentinut trendul restantelor în aceeasi proportie, mai multe la creditele în lei si mai putine la cele în valuta. 
Creditul de consum, paradisul restantierilor Bancherii craioveni sustin ca exista foarte multe restante la creditele în lei, din cauza ca acestea au fost accesibile mai multor categorii de persoane. Este vorba despre creditele de consum, în special cele acordate doar pe baza de buletin, pentru cumpararea de electronice si electrocasnice în rate. Managerii de retail ai câtorva banci craiovene sustin ca aceste restante vin din urma, din vremea în care creditul cu buletinul era "prea facil". "A existat o vreme, acum doi-trei ani, când creditul de consum a luat amploare, pentru ca se acorda foarte usor, de multe ori numai cu cartea de identitate, si multe persoane aveau acces la astfel de împrumuturi. Acestea erau preponderent în lei. Este firesc acum ca aceste tipuri de credite sa aiba rata cea mai mare la restante", a spus un bancher din Craiova. "Creditul cu buletinul era mai atractiv pentru populatie si exact la acest tip de împrumut au aparut restantele. Debitorii cu multe credite nu si-au mai putut permite sa le achite pe toate si le-au lasat balta", a explicat alt director de retail craiovean.  
La valuta se cer garantii Cele mai avantajoase împrumuturi pentru banci au ramas cele în valuta, unde sunt înregistrati foarte putini rau-platnici. Majoritatea bancilor au adoptat o politica prudentiala când a fost vorba de împrumuturi în valuta, astfel ca s-au cerut garantii. Fie garantii materiale, fie au girat alte persoane împrumuturile. "Foarte multe credite în valuta s-au acordat cu garantii. Acei debitori prefera sa nu aiba restante la banca din cauza ca banca le poate executa bunul pus garantie", a spus unul dintre directorii de retail citati anterior. Bancile au acordat multe credite ipotecare în valuta, iar cei care si-au cumparat astfel casele nu îsi permit sa aiba restante. În urma cu ceva timp, cele mai multe banci comerciale din Banie precizau ca restantele cele mai mici se înregistreaza la creditele ipotecare.