Sunteti proprietarii unui teren agricol si vreti sa-l vindeti pentru a obtine renta viagera de 100 de euro pe an promisa de guvern? Atentie mare, deoarece costurile suplimentare ale tranzactiei va obliga sa scoateti mai multi bani din buzunar decat ati planuit.
Potrivit programului de acordare a rentei viagere, persoanele in varsta de peste 62 de ani, care nu detin mai mult de zece hectare, pot primi anual 100 de euro la hectar, daca-l vand, sau 50 de euro la hectar, daca-l arendeaza. Conditia principala e sa nu-si pastreze pentru folosinta proprie mai mult de 0,5 hectare. Persoanele interesate de acest program ar trebui insa sa stie ca, inainte de a primi acesti bani, trebuie sa faca si niste investitii. "Plata impozitului pe terenul arendat e suportata de proprietarul terenului, si nu de arendas. Arendasul e obligat, conform contractului de arenda, sa achite arenda specificata in contract", a declarat Remulus Chitu, seful Biroului Judetean de Renta Viagera din Dolj. Astfel, potrivit acestuia, daca in contract nu e specificat clar ce are de primit (500 de kg/ha sau 40% din recolta), arendatorul e pacalit.
Arendatorul ramane cu 137,2 RON/ha, in fiecare an
Daca luam in considerare OUG nr. 21/2006, potrivit careia impozitul va fi stabilit prin inmultirea suprafetei terenului cu suma corespunzatoare uneia din cele patru categorii de zone in care se afla terenul si cu coeficientul de corectie ales, pentru un hectar de teren arabil, aflat in extravilanul unui sat, se va plati un impozit cuprins intre 27 si 37,8 RON. Si cum statul ii plateste arendatorului 50 de euro (aproximativ 175 RON), acesta va ramane cu aproximativ 137,2 RON la hectar, in fiecare an.
In primul an, vanzatorul terenului ramane cu minim 60 RON/ha
In cazul vanzarii terenului, cheltuielile initiale ale proprietarului cresc deoarece, pentru a vinde un teren, acesta trebuie sa fie inscris in Cartea Funciara si deci sa aiba cadastru (sistem de evidenta prin care se realizeaza identificarea, inregistrarea, reprezentarea pe harti si planuri a terenului). "Pretul minimal pentru realizarea cadastrului de persoanele autorizate pentru un hectar de teren arabil situat in extravilanul unui sat sau al unei comune este de 117 RON, iar cel maximal de 234 RON", a declarat Maria Basescu, directorul Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Dolj. La acest pret se adauga costul transportului persoanei care realizeaza documentatia cadastrala (nu exista un pret fix - se poate negocia), taxa de cadastru (intre 20 si 40 de lei) si taxa de intabulare (15 lei) - aceste costuri se aplica la lucrare, nu la hectar. Astfel, pentru a vinde un hectar de teren arabil situat in extravilanul unui sat, proprietarul sau trebuie sa investeasca in cadastru minimum 152 RON. Costul documentatiei cadastrale poate ajunge insa pana la maximum 290 RON. Cum statul ii plateste arendatorului 100 de euro (aproximativ 350 RON), acesta va ramane in primul an doar cu 60 RON la hectar. Avand in vedere faptul ca taxele de cadastru si intabulare se percep la lucrare, si nu la hectar, pentru fiecare hectar in plus, vanzatorul primeste minim 95 RON. Dupa primul an, beneficiarul rentei primeste insa pana la sfarsitul vietii cate 100 de euro/an.
Din 130 de beneficiari ai rentei viagere, 14 au vandut terenul
Profitabilitatea rentei viagere e cu atat mai mare in conditiile in care contractele de vanzare-cumparare se incheie intre rude. "Din cei 14 beneficiari ai rentei viagere de 100 de euro/ha/an, am avut doua cazuri in care terenul a fost vandut catre rude. Deocamdata, legea nu interzice decat vanzarea intre soti. E posibil ca pe viitor aceasta situatie sa se schimbe", a spus Chitu. Potrivit acestuia, pana acum, in Dolj, programul a primit peste 130 de cereri, care vizeaza o suprafata vanduta sau arendata de aproximativ 500 ha. Majoritatea suprafetelor au fost date in arenda.