In contextul apropiatei privatizari a sectorului termoenergetic din Oltenia, ar fi interesant sa facem o comparatie intre strategia adoptata de Guvernul Romaniei in privatizarea sectoarelor strategice si politica altor state in domeniu.

Vom incepe cu Cehia, avand in vedere ca o companie cu capital de stat din aceasta tara pare a fi cea mai interesata de achizitionarea pachetului majoritar de actiuni la complexurile energetice Turceni si Rovinari, dupa ce controleaza deja distributia de energie electrica din Oltenia. Este vorba de compania ceha CEZ, care a preluat pe 5 aprilie 2005 pachetul de 51% din Electrica Oltenia. De fapt, a fost achizitionat un pachet de 24,6% din actiuni, ajungandu-se la 51% prin majorare de capital.

CEZ a cumparat distributia din sudul Romaniei, din nordul Bulgariei si intentioneaza sa se extinda in estul Serbiei, devenind astfel cel mai important actor pe piata energiei din aceasta zona a Europei, controland distributia la granita a trei state.

Daca politica Guvernului Romaniei nu pare a avea alta logica decat aceea de a scapa de companiile de stat pe care nu a reusit sa le faca performante, ceea ce face ca si fondurile obtinute din privatizare sa fie mai mult decat modeste, nu acelasi lucru se poate spune despre politica statului ceh in domeniu.

Si Cehia si-a propus sa privatizeze sectorul energetic, dar nu oricum. In 2003, guvernul ceh a esuat in tentativa de a privatiza CEZ-ul, neacceptand sa vanda compania pe doi bani. Vorbim insa de Cehia, o tara care vrea sa scoata bani din privatizarea propriilor companii, nu doar sa bifeze un angajament asumat pentru a intra in UE. Statul ceh a inteles sa sprijine CEZ intr-o ampla campanie de extindere in Europa de Est, urmarind ca prin aceste achizitii regionale sa creasca valoarea de piata a companiei. CEZ produce si distribuie trei sferturi din energia electrica furnizata in Cehia, ceea ce nu a facut sa fie suficient de importanta pentru a fi privatizata la un pret bun. Dar CEZ a demarat achizitionarea unor capacitati importante de productie a energiei electrice in Bulgaria, Romania si Polonia, cu bani asigurati printr-o emisiune internationala de obligatiuni. Oficialii CEZ apreciaza acum la trei-cinci miliarde de euro resursele pe care compania le poate aloca pentru achizitii in strainatate in urmatorii trei ani, fara a-si majora riscul creditelor si al pierderilor de capital.

Germania: intai restructurare, apoi privatizare

Si state mari, precum Germania, au fost nevoite sa-si restructureze mineritul si sectorul energetic pentru a ramane competitive. Vattenfall Europe Mining este al treilea producator si distribuitor de energie electrica din Germania. Societatea s-a realizat prin restructurarea sectorului minier din zona Lausitz, care a inceput in 1990 si s-a concretizat prin reducerea de personal de la un numar de 75.531 la 5.173 de angajati.

Societatea a avut doua momente de privatizare. Prima oara a fost cumparata de Rheinbraun AG, dupa care a fost cumparata de compania Vattenfall, ale carei actiuni sunt detinute integral de statul suedez. Societatea a fost extrem de atractiva pentru investitori deoarece cuprindea atat exploatari de carbune, cat si mai multe centrale electrice si anume patru termocentrale pe lignit, una pe huila, cinci pe gaz natural, zece hidrocentrale, precum si cateva uzine prestatoare de servicii. Mai mult, grupul Vattenfall detine pachete importante de actiuni la patru centrale nucleare. Asa s-ar descrie un complex energetic in adevaratul sens al cuvantului, care are capacitatea de a se impune pe piata energiei din zona.

Si in Oltenia s-a intentionat inca din 1999 crearea unui complex energetic puternic, care sa cuprinda bazinele miniere, termocentralele Turceni, Rovinari, Craiova si Isalnita, la care s-ar fi putut adauga cateva centrale hidroelectrice. Numai ca, in urma unei decizii extrem de discutabile a fostului ministru al economiei, Dan Ioan Popescu (PSD), s-a decis spargerea CNLO si constituirea a trei asa-numite complexuri energetice, desi fiecare include o singura centrala si cateva exploatari miniere.

In minerit s-a facut reforma

In Oltenia se poate spune ca de-a lungul ultimilor ani s-a facut reforma doar in minerit, in timp ce in sectorul energetic mai mult s-a mimat.

Regia Autonoma a Lignitului avea in anul 1991 peste 80.000 de salariati, care lucrau in exploatarile miniere sau in uzinele de reparatii. In ciuda faptului ca se vorbea despre reforma, multi ani nu s-a facut absolut nimic. Abia din 1997 s-a taiat in carne vie. Au fost disponibilizati sau externalizati zeci de mii de oameni. Doar 33.000 de persoane s-au mai regasit in randurile nou-infiintatei Companii Nationale a Lignitului Oltenia. Desi atunci unii politicieni ii considerau pe ministrul Berceanu si pe liderul sindical Marin Condescu drept distrugatori ai mineritului, cu trecerea anilor s-a putut vedea ca prin actiunile din 1997 mineritul nu a fost distrus, ci salvat. Pentru ca 1997 a devenit atunci anul din care CNLO a inceput sa functioneze fara a primi subventii de la stat, dupa inchiderea celor mai nerentabile mine si a externalizarii uzinelor de reparatii.

Restructurarea a continuat insa, pentru ca trebuia sa ne aliniem cu pretul lignitului la preturile europene. Au urmat noi si noi valuri de disponibilizari, in paralel cu derularea unor programe de modernizare a utilajelor, astfel ca in 2003 se putea spune despre CNLO ca este o companie profitabila, cu care ne putem integra in Uniunea Europeana. Compania ramasese cu mai putin de 17.000 de angajati, dar care pe de alta parte erau si cel mai bine platiti din Gorj, cu un salariu mediu de peste 300 de euro.

Reforma din energie, mai mult mimata

In timp ce restructurarea mineritului din Oltenia a inceput inca din 1997, la Termoelectrica nu se putea vorbi despre restructurare nici in 2002.

Termoelectrica SA a fost constituita in anul 2000, dupa reorganizarea CONEL. Avea atunci in componenta 41 de centrale cu o putere instalata de peste 13.000 MW si 27.758 de angajati. A fost considerata in toti acesti ani „gaura neagra“ a economiei romanesti, acumuland datorii uriase atat catre buget, cat si fata de furnizorii de combustibili.

Abia in 2003 s-a inceput restructurarea, dar cu pasi mici si mai mult prin externalizarea unor servicii si apoi prin desprinderea unor centrale. In 2002, din Termoelectrica s-au desprins 24 de centrale mici, care au fost preluate in general in administrarea consiliilor locale si unele s-au inchis pentru ca nu au mai putut fi rentabilizate. Despre disponibilizari colective s-a vorbit abia in anul 2003, cand si-au pierdut locurile de munca o mie de energeticieni. In rest, numarul de angajati ai Termoelectrica a scazut doar pe masura ce termocentralele se desprindeau una cate una si formau societati separate, unele la fel de nerentabile ca si societatea-mama.

Sindicalistii din energie si-au aparat de-a lungul acestor ani fiecare loc de munca. Despre disponibilizari in acest sector de activitate aproape ca nu s-a auzit. Putem spune acum despre acestia ca au salvat intr-adevar locurile de munca ale energeticienilor, cand stim ca lipsa de restructurare facuta la timp impiedica acum privatizarea?