Tensiunile din triunghiul Primaria Ramnicu Valcea, Urban SA si Rosal Grup iau amploare. In doua conferinte de presa succesive primarul Mircia Gutau si directorul Urban, Teodor Florescu, se contrazic reciproc in ceea ce priveste pierderea procesului cu firma lui Silviu Prigoana. Seful executivului din Ramnic a declarat zilele trecute ca nu se considera personal raspunzator de esecul primariei in procesul cu societatea Rosal. Potrivit primarului, nici functionarii publici direct raspunzatori de activitatea juridica a executivului nu sunt de invinovatit. Mircia Gutau spune ca este obligat sa puna in aplicare hotararea Curtii de Apel de la Pitesti in legatura cu salubrizarea Ramnicului. "Va asigur ca nu ma voi mai implica in procesul dintre cele doua firme. Pe mine personal nu ma intereseaza cine face curatenie in oras. Ma intereseaza ca Ramnicul sa fie curat si ca firma sa isi faca treaba asa cum scrie in contract", a declarat Gutau. Primarul mai spune ca in conformitate cu legea asociatiile de proprietari si firmele sunt obligate sa incheie contractele de salubrizare cu firma ce a castigat licitatia si este autorizata pentru a presta astfel de servicii. "Contractele incheiate cu Urban sunt, in acest moment, nule de drept, firma fiind obligata sa mai presteze inca 90 de zile de la emiterea deciziei Curtii de Apel. De la data de 6 ianuarie, Rosal va prelua serviciul de salubrizare", a explicat primarul.
Florescu ameninta
De cealalta parte a baricadei, directorul Teodor Florescu ameninta membrii comisiei de licitatie cu plangere penala. "In 2005, cand a fost organizata toata procedura, firma Rosal a participat fara a avea un certificat fiscal valabil. A trece cu vederea peste o asemenea lipsa se numeste infractiune. Voi depune plangere penala impotriva comisiei de licitatie. Deocamdata voi astepta decizia instantei din 12 ianuarie", a afirmat Florescu. In procesul-verbal incheiat in 2 octombrie, din cei 11 membri ai comisiei de licitatie trei si-au exprimat in scris obiectiunile cu privire la valabilitatea certificatului fiscal prezentat de Rosal. Pe acelasi proces-verbal reprezentantul Rosal mentioneaza valabilitatea conditionata a licentei emise de Autoritatea Nationala pentru Reglementarea in Serviciile Publice de Gospodarire Comunala (ANRSC) pentru Urban. Chiar daca, potrivit reglementarilor, ambele firme ar fi trebuit excluse din licitatie, comisia a trecut cu vederea peste aceste aspecte si a continuat procedura. Daca legalitatea Ordinului prin care ANRSC emitea autorizatia provizorie a Urbanului nu putea fi verificata de comisia din Ramnicu Valcea nu se poate spune acelasi lucru despre certificatul fiscal vechi adus de Rosal.
Licitatie procedural legala, rezultat ilegal
Curtea de Apel din Pitesti, prin decizia numarul 647/R/C din 6 octombrie 2006, admite faptul ca licitatia de atribuire a serviciului public a fost tinuta in mod legal din punct de vedere procedural. Astfel, instanta decide sa nu anuleze licitatia, ci doar sa aduca unele corectii la rezultatul acesteia. Asa cum se cere in recursul inaintat de Rosal, firma lui Silviu Prigoana este declarata castigatoare a licitatiei, Urban urmand a preda serviciul in trei luni de la emiterea hotararii. Decizia CA Pitesti a fost luata inca de la prima infatisare, unde juristul primariei a lipsit, iar cel al Urbanului a tacut. Desi Mircia Gutau afirma ca totul e mai degraba un razboi intre firmele Urban si Rosal, directorul Urban spune ca de fapt procesul este intre primarie si Rosal, iar executivul nu a avut nici un interes in castigarea acestuia. Primarul spune ca serviciul va fi preluat de Rosal si ca, in cazul in care Urban nu va ajunge la o intelegere cu privire la punctele de precolectare, firma lui Prigoana va trebui sa construiasca altele. Florescu afirma ca primaria s-a grabit in a pune in drepturi firma Rosal si ca ar fi trebuit sa astepte cel putin decizia de pe 12 ianuarie. "In ceea ce priveste punctele de precolectare, acestea ne apartin, chiar daca sunt amplasate pe domeniul public. Vom lua o hotarare care nu va fi in interesul Rosal sau al primariei, ci in interesul cetateanului", a afirmat Teodor Florescu.
Redeventa pe gunoaie ramane in picioare
Primarul Gutau l-a contrazis pe directorul Florescu in privinta redeventei. El spune ca aceasta taxa va fi platita in continuare de Rosal, iar firma isi va recupera banii din tarifele practicate in oras. "Chiar si tarifele vor urca, unul din motivele pentru care Rosal nu a castigat licitatia in prima faza fiind preturile mari pe care aceasta le avea pentru efectuarea serviciului", a declarat Gutau. El mai spune ca redeventa pentru deseurile menajere a fost calculata pentru a fi constituita intr-un fond special. "Acesti bani vor fi folositi peste 20 de ani atunci cand va fi nevoie sa se inchida noul depozit ecologic de gunoi", a explicat edilul.