Daca vrei sa-ti inchizi afacerea si sa radiezi firma, ai de asteptat de 20 de ori mai mult decat la infiintarea societatii. O firma ia nastere in trei zile, dar moare in mai bine de doua luni. In Dolj, PFA-urile se inchid voluntar in numar mare.

Patronii sunt familiarizati cu procedurile de infiintare a unei societati comerciale. Putini cunosc insa ca desfiintarea firmei la cererea asociatilor este mult mai greoaie si de durata. Daca un agent economic nou apare in cateva zile, radierea voluntara, de exemplu, se poate face si in interval de doua luni si are efect asupra clientilor (tertilor) dupa 30 de zile de la publicatea in Monitorul Oficial (MO). Introducerea impozitului minim obligatoriu, indiferent daca firmele inregistreaza sau nu profit, ar putea aduce un val de cereri de radiere din Registrul Comertului a mii de companii, estimeaza analistii economici. Astfel de firme fie lucreaza pe pierdere, fie au o cifra infima de afaceri, iar patronii nu-si permit sa plateasca dari in plus la stat. Potrivit Oficiului Registrului Comertului (ORC) Dolj, de la inceputul anului si pana acum au fost radiate din evidente 34 de societati comerciale (dizolvate sau lichidate anterior) si 158 de persoane fizice autorizate (PFA) sau asociatii familiale, la cererea membrilor acestora. Pe cat de repede se infiinteaza PFA, tot atat de repede se si inchid. In schimb, la societatile comerciale, procedura de inchidere voluntara a unei astfel de entitati economice este de durata. "Radierea voluntara este de durata mai mare decat infiintarea unei firme. Daca pentru infiintare trec trei zile procedurale (adica cinci zile lucratoare), in cazul radierii voluntare procedura poate sa dureze chiar si doua luni, mai mult sau mai putin. Depinde de cat de repede se publica in Monitorul Oficial hotararea de dizolvare", a declarat pentru GdS directorul ORC Dolj, Gheorghe Celea.
Pasii de urmat in cazul dizolvarii

Pentru ca o societate sa fie radiata din Registrul Comertului, trebuie, mai intai, sa fie dizolvata. Oficialii ORC Dolj sustin ca, potrivit art. 153 din normele metodologice dupa care lucreaza Registrul, "inregistrarea mentiunii privind dizolvarea voluntara a persoanelor juridice va fi precedata de mentiunea in Registrul Comertului a hotararii de dizolvare si publicarea acesteia in MO, Partea a IV-a". Cererea de dizolvare trebuie insotita de mai multe acte, spun cei de la ORC Dolj, printre care: hotararea adunarii generale a membrilor persoane juridice, privind dizolvarea; dovada publicarii hotararii de dizolvare, dovezi privind plata taxelor legale si de timbru judiciar, in original; hotarare judecatoreasca irevocabila, doar daca este cazul. Dizolvarea unei societati comerciale se poate face fara sa mai fie nevoie de lichidare, dar la alte firme, este obligatorie. In acest ultim caz, se numeste lichidatorul si incepe un proces de durata. Dizolvarea fara lichidare se poate face la societatile cu raspundere limitata atunci cand toti asociatii sunt de acord cu inchiderea companiei, cu impartirea patrimoniului si atunci cand nu mai exista datorii pe firma ("stingerea pasivului sau regularizarea lui in acord cu creditorii").

Radierea, procedura similara

Procedeul de inchidere voluntara a unei firme este doar la jumatate. Abia dupa ce se publica in MO hotararea de dizolvare se poate vorbi despre radiere, dar nu imediat, ci dupa 30 de zile de la data publicarii in MO. Cererea de radiere pentru toate tipurile de societati comerciale trebuie insotita de alte acte (hotararea asociatilor, publicarea in MO a hotararii de dizolvare, certificatul de inregistrare a societatii) etc. Pentru radierea unei firme se platesc taxe de 550 de lei, plus onorariul pentru lichidator, acolo unde este cazul.
Fiscul spune ca nu se radiaza nici o firma cu datorii, desi in anii anteriori legislatia permitea astfel de scapari.
"Cei de la Registrul Comertului nu radiaza firme pana nu se elibereaza de la Finante un certificat constatator prin care sa se ateste ca societatea respectiva nu are nici un fel de datorii catre bugetul consolidat", a declarat recent directorul Directiei Generale a Finantelor Publice Dolj, Mihai Antonescu. Firmele care nu pot sa-si plateasca impozitul minim, care intra in vigoare la 1 mai 2009, au posibilitatea sa-si suspende activitatea pe o perioada de maximum trei ani. Microintreprinderile si firmele fara activitate trebuie sa parcurga aceiasi pasi, enumerati anterior, pentru a fi inchise.