Proiectele Sapard de infrastructura rurala care au avut de suferit de pe urma inundatiilor vor fi sprijinite in continuare. Samoila Szabo, director general al Agentiei Sapard, a declarat ieri ca, in cazul in care a existat un proiect care a costat pana intr-un milion de euro si a fost distrus in intregime, se va da tot aceeasi suma pentru refacerea lui. Daca a fost distrus in proportie de 30%, se va acorda doar suma necesara pentru refacerea portiunii afectate. Potrivit reprezentantului SAPARD, cei care vor sa beneficieze de aceste sume vor fi nevoiti sa realizeze un nou proiect tehnic. Oficialii Sapard au spus ca deja se negociaza cu reprezentantii Comisiei Europene pentru a primi fonduri suplimentare care sa acopere proiectele de infrastructura rurala din zonele calamitate. De altfel, conducerea Ministerului Agriculturii a solicitat autoritatilor de la Bruxelles alocarea unei sume de circa 70 de milioane de euro pentru refacerea proiectelor de infrastructura rurala din zonele calamitate, dar si pentru consolidarea digurilor.
Dan Gherghelas, director general adjunct al agentiei, a precizat ca, tot pentru zonele calamitate, se are in vedere cresterea cofinantarii nationale din partea UE cu pana la 65-75% pentru proiectele noi din sectorul imbunatatirii prelucrarii si marketingului produselor agricole si piscicole, investitiilor in exploatatii agricole si silvicultura.
De asemenea, Samoila Szabo a adaugat ca dupa inundatiile din lunile aprilie si mai au fost afectate 47 de proiecte Sapard din 96 de investitii facute in 28 de judete. Cat despre pagube, el a precizat ca s-a facut o evaluare doar pe 11 proiecte, cazuri in care s-au pierdut 200.000 de lei noi.
Oficialii Sapard nu au stiut sa spuna cat s-a pierdut in al doilea val de inundatii. „Cu inundatiile din ultima perioada inca avem de lucru. Sunt pierderi de aproximativ… inca nu stiu“, a balbait-o Szabo.
In ceea ce priveste absorbtia fondurilor Sapard, Gherghelas s-a aratat ingrijorat mai mult de ceea ce se va intampla in 2006 decat de gradul de utilizare al fondurilor pana in prezent. „Problema apare la anul, cand va trebui sa platim circa 640 de milioane de euro si nu avem garantii“.