Tinerii agricultori sunt incurajati sa deruleze proiecte rurale. Potrivit ministrului Agriculturii, Decebal Traian Remes, persoanele cu varsta sub 40 de ani interesate sa deruleze proiecte prin intermediul Planului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) ar putea primi fonduri de pana la 70% din valoarea proiectului, in conditiile in care sprijinul este, in general, de 50%.
Incepand cu sfarsitul lui iulie sau inceputul lui august, dupa trimiterea PNDR spre aprobare la Bruxelles, fermierii vor putea incepe sa depuna proiecte pentru obtinerea finantarilor, iar pana la jumatatea lui iulie ministerul va publica un ghid al solicitantului, a spus Remes.
Ministrul a afirmat ca, pentru dezvoltare rurala, fondurile disponibile in acest an de la bugetul UE si al statului sunt de 742 de milioane de euro.
Remes a dat ca exemplu cateva masuri incluse in plan, afirmand ca fermierii din zonele defavorizate de deal cu cota medie de peste 600 de metri vor primi o plata suplimentara pe hectar de circa 50 de euro, iar pentru trecerea la o agricultura de tip ecologic suma va fi de intre 100 si 300 de euro pe hectar.
O alta problema abordata ieri de ministrul Agriculturii, aflat intr-o vizita la Focsani, a fost cea a despagubirilor pentru seceta.
Potrivit lui Remes, acestea vor fi acordate in functie de gradul de calamitare a culturilor agricole, care poate fi intre 30% si 100%, cererile urmand sa fie strict verificate pentru evitarea solicitarilor nerealiste. (M.C.I.)