Producatorii de carne de pui ne pregatesc pentru o eventuala crestere a preturilor. Acest lucru ar putea fi justificat de reducerea la jumatate a subventiilor pentru puii broiler, precum si de faptul ca preturile la aceste produse sunt mai mici decat cele de anul trecut, precum si fata de cele din UE.
Desi nu a declarat ca vor creste preturile, acest lucru urmand sa fie determinat de un dezechilibru dintre cerere si oferta, presedintele Uniunii Nationale a Crescatorilor de Pasari din Romania (UNCPR), Ilie Van, a precizat ca preturile din Romania sunt sub cele practicate in Uniunea Europeana. In ceea ce priveste reducerea la jumatate a subventiilor acordate de la buget pentru puii broiler, Ilie Van a spus ca producatorii sustineau mentinerea acestor subventii, deoarece preturile de vanzare a acestor produse sunt sub cele practicate in 2005. Astfel, el a dat ca exemplu preturi practicate la poarta abatorului, unde un kilogram de pui grill costa 5,5 lei, fara TVA, in timp ce anul trecut era peste 6 lei, iar un kilogram de pui cu cap si picioare costa 4,8 lei, fara TVA, anul trecut fiind peste 5 lei.
Presedintele UNCPR a mai spus ca producatorii au sustinut mentinerea subventiilor pentru puii broiler pana la sfarsitul anului, pentru ca acestea reprezentau cofinantare pentru programele de investitii, iar de la anul se va intra pe un alt sistem de ajutorare.
Ilie Van a mai spus ca sectorul avicol se confrunta cu extracosturi, care ar trebui eliminate prin legislatie. Aceste costuri suplimentare se refera la normele impuse Romaniei in ceea ce priveste biosecuritatea si securitatea animala. El a dat ca exemplu norma referitoare la realizarea unor platforme de gunoi, cu baza de ciment.
Van a explicat ca gunoiul nu trebuie sa se tina pe astfel de platforme decat in cazuri speciale, cum a fost la noi gripa aviara, insa in mod normal acesta se imprastie pe camp, ca ingrasamant natural.
El a spus ca niciunei alte tari din UE nu i se cere construirea unor astfel de platforme, iar pentru producatorii romani, ele genereaza costuri suplimentare.