Producatorii de mase plastice contesta reinterpretarea unei legi abrogate, prin care au fost obligati sa vireze 3% din cifra de afaceri catre Fondul de Mediu, fiind nemultumiti ca acum trebuie sa plateasca si pentru livrarile la export din anii anteriori. "Administratia Fondului pentru Mediu a considerat ca e o sursa importanta de bani aplicarea, pentru anii 2002-2005, a unei legi din 2000, interpretata in 2007", a afirmat presedintele Asociatiei Patronale a Procesatorilor de Mase Plastice, Marcel Diaconu. Legea 73/2000, care a fost aplicata cu unele modificari pana in 2005, prevedea alocarea a 3% din cifra de afaceri a producatorilor si importatorilor de mase plastice la Fondul de Mediu, care, pe baza sumelor obtinute, urma sa finanteze diverse proiecte din partea firmelor de profil pentru protectia mediului. La acea data, firmele au platit doar 3% din cifra de afaceri obtinuta din valorificarea maselor plastice pe piata interna, primind avize favorabile din partea Administratiei Nationale de Mediu si a Garzii de Mediu. In prezent, Administratia Fondului pentru Mediu solicita si plata sumelor aferente productiei livrate catre export, solicitand, totodata, dobanzi si penalitati pentru aceste sume.