Producatorii agricoli care doresc sa primeasca sprijin financiar din partea statului pentru infiintarea culturilor de primavara mai au la dispozitie doar o saptamana, data-limita de depunere a dosarelor pentru subventie fiind 15 mai.
Potrivit OUG nr. 20/2006, producatorii agricoli, persoane fizice si juridice, inscrisi in Registrul Agricol, care infiinteaza si exploateaza culturi agricole pe o suprafata de minimum 0,3 hectare, beneficiaza anul acesta de sprijin direct din partea statului. Cu toate ca ordonanta este aplicabila din aprilie 2006, doljenii nu s-au inghesuit sa primeasca subventia.
"Pana in prezent au fost acordate subventii in valoare de 702.760 RON, pentru infiintarea a aproximativ 1.200 de hectare de sfecla de zahar, orzoaica de primavara, coriandru, legume de camp si de sera, pomi si vie nobila", a declarat Sergiu Dragancea, directorul Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) Dolj.
Subventiile oferite in 2006
Anul acesta, graul, porumbul si secara nu si-au gasit loc in lista subventiilor acordate de stat. Printre culturile care vor primi subventii se numara insa sfecla de zahar (1.500 RON/ha), soia nemodificata genetic (500 RON/ha), orezul (1.500 RON/ha), hameiul (peste 1.400 RON/ha), plantele textile (900 RON/ha) si cele medicinale si aromatice (900 RON/ha). Mai primesc subventii legumele de camp si cartofii timpurii (pana la 1.000 RON/ha), legumele de solarii si sere reci (4.000 RON/ha), orzoaica de primavara (200 RON/ha), plantatiile de pomi, arbusti fructiferi si capsuni (400 RON/ha) si vita-de-vie din soiuri nobile (pana la 610 RON/ha). La acestea se adauga culturile ecologice certificate de soia, floarea-soarelui, plante textile, plante medicinale si aromatice, legumele, pomii, arbustii fructiferi si capsuni.
Cine primeste subventia?
Agricultorii doljeni mai pot accesa subventia pana la 15 mai 2006. "Doljenii ar trebui sa se miste repede. Numarul mic de persoane care au accesat deja subventia (23) se datoreaza atat inundatiilor din ultima perioada, care nu au permis infiintarea culturilor, cat si vremii nefavorabile din toamna, care nu a permis producatorilor agricoli sa pregateasca terenul", a mai spus Sergiu Dragancea.
Sprijinul direct se acorda producatorilor agricoli care au calitate de: proprietari, arendasi, concesionari, asociati in participatiune, societati agricole constituite in baza Legii nr. 36/1991, societati comerciale constituite in baza Legii nr. 31/1990, unitati de invatamant agricol si silvic, institute si statiuni de cercetare si productie agricola, societati nationale, unitati de cult si penitenciare.
Ce trebuie sa contina dosarul de subventie?
Pentru a beneficia de sprijin direct, producatorii agricoli trebuie sa faca dovada utilizarii semintei certificate si sa aiba culturile asigurate, conform legislatiei in vigoare. In plus, in functie de calitatea lor, producatorii trebuie sa faca dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor inscrise in Registrul Agricol sau a exploatarii terenurilor prin contract de arenda, contract de concesionare, contract de asociere in participatiune. La dosarul de subventie mai trebuie depusa si o copie a buletinului/cartii de identitate (pentru persoanele fizice), respectiv o copie a certificatului de inmatriculare si cel de inregistrare fiscala (pentru persoanele juridice).