Guvernul a decis ieri majorarea primelor acordate de stat tinerilor care detin economii la bancile care deruleaza programe pentru locuinte si cresterea subventiei de stat de la 20 la 30% din cheltuielile pentru construirea unei case proprietate personala.Valoarea primei anuale pentru economiile din bancile care deruleaza programe pentru locuinte va creste de la 15 la 25% din sumele economisite, pentru tinerii care doresc sa-si cumpere o locuinta. Valoarea minima a primei anuale de care beneficiaza tinerii a fost, de asemenea, majorata de la 120 la 250 de euro.Prima de stat se acorda tuturor categoriilor de deponenti, în functie de vârsta persoanei si de numarul de copii. În 2009, vor primi aceste prime de stat circa 150.000 de beneficiari, sumele fiind aferente anului 2008.Alta masura se refera la cresterea subventiei de stat de la 20 la 30% din cheltuielile pentru construirea unei locuinte proprietate personala. Aceasta subventie nu poate depasi echivalentul în lei a sumei de 15.000 de euro (comparativ cu 10.000 de euro, în prezent). Prevederea se aplica pentru toate locuintele care nu au fost finalizate si predate catre beneficiari pâna la data intrarii în vigoare a actului normativ.