Conducerea orasului Horezu are nevoie de cinci milioane de euro ca sa finalizeze constructia Liceului "Constantin Brancoveanu" si pe cea a spitalului orasenesc. Constructia spitalului a inceput in urma cu 13 ani, iar cea a liceului de un deceniu.
"Ca sa finalizam constructia spitalului de la Horezu mai avem nevoie de patru milioane de euro. In 13 ani, de cand a inceput lucrarea, s-au investit in spital doar 800.000 de euro. Spitalul trebuie sa fie gata in 2008 si noi speram ca vizita premierului Calin Popescu Tariceanu a fost binevenita si ca o sa primim si banii promisi", a declarat Gheorghe Nita, primarul orasului Horezu.
Desi spitalul e in lucru de multi ani, el nu a fost finalizat deoarece, de fiecare data, fondurile s-au alocat cu taraita, construindu-se, anual, doar o mica parte din ceea ce era planificat. Conform proiectului de acum 13 ani, valoarea investitiei era de peste 11, 6 milioane de lei. Pana in prezent a fost ridicat scheletul imobilului si au fost finalizate spalatoria, bucataria si centrala termica. Mai sunt de finalizat corpul B al cladirii, unde vor fi blocul administrativ, blocul operator, salile de operatie, radiologia, iar la corpul C trebuie facute spatiile de cazare si lifturile. Conform proiectului, Spitalul din Horezu are o capacitate de 150 de locuri si, de cand a inceput constructia, costul investitiei a crescut de la un an la altul. O data cu finalizarea constructiei vor putea beneficia de serviciile unitatii medicale aproximativ 70.000 de persoane, urmand sa deserveasca 25 de localitati plus orasul Horezu. Unitatea medicala a fost proiectata sa fie cea mai moderna de pe teritoriul intregului judet, dar nu se stie peste cati ani va fi data in folosinta. Conducerea orasului Horezu mai are nevoie si de un milion de euro ca sa termine Liceul "Constantin Brancoveanu", la care se lucreaza de zece ani.
"Ca sa terminam lucrarile mai avem nevoie de un milion de euro pentru liceu, care trebuie sa fie gata in 2007 pentru ca pe 15 septembrie trebuie sa inceapa cursurile in el", a mentionat primarul. Gheorghe Nita sustine ca cele cinci milioane de euro promise de premierul Tariceanu pentru spital si liceu vor fi alocate de guvern si vor ajunge in Valcea, in perioada urmatoare.