Profesorii care fac naveta intre Botosani la Dorohoi sint nemultumiti ca Primaria din Dorohoi nu le deconteaza contravaloarea transportului. Acestia spun ca, saptamina trecuta, au fost in audienta la primarul Sergiu Lungu, pentru a solicita drepturile ce li se cuvin prin contractul colectiv de munca, insa edilul Dorohoiului le-a sugerat sa mearga la presedintele Consiliului Judetean sa ceara fondurile necesare. "Am facut si acest lucru, insa domnul Constantin Contac ne-a spus ca Primariei i-au fost alocate 600 milioane lei si a cerut primarului din Dorohoi sa repartizeze fonduri si pentru naveta. Am asteptat un raspuns din partea Primariei Dorohoi, insa nu am primit nici unul pina la aceasta data ", a declarat Carmen Mandache, profesor la Scoala 5 Dorohoi. Aceasta a mai spus ca un demers in vederea obtinerii de fonduri pentru profesorii navetisti a fost formulat si de Serviciul contabilitate de la Centrul bugetar al scolii, insa fara succes. Dascalii se pling ca sint nevoiti sa scoata lunar din buzunar pentru naveta 1,4 milioane de lei. Reprezentantii Ligii Sindicatului din Invatamint (LSI) Botosani au declarat ca, in cursul acestei saptamini, se vor deplasa la Dorohoi, pentru a discuta cu primarul Sergiu Lungu despre aceasta problema. "Am avut astazi (ieri.nr) o discutie cu liderul de sindicat de la Dorohoi, care ne-a declarat ca primarul a solicitat o situatie cu profesorii navetisti si s-a angajat ca va solutiona problem ", a precizat Gheorghe Constantinescu, liderul LSI Botosani.