Pretul aurului a depasit vineri pragul de 600.000 de lei vechi. Metalul galben a fost cotat vineri de Banca Nationala a Romaniei la un pret de 602.000 de lei pentru un gram. Valoarea aurului se apreciaza continuu inca de la jumatatea lunii iunie, cand un gram de aur costa doar 510.000 de lei. Analistul economic Cristian Dogaru a afirmat ca aceasta majorare a pretului aurului este in stransa legatura cu razboiul izbucnit in Orientul Mijlociu. Investitorii cauta acum plasamente stabile, asa cum este aurul, si evita activele cu un grad de risc mai ridicat. Cursul de vineri al Bancii Nationale a Romaniei indica o crestere a pretului gramului de aur cu aproximativ 12.000 de lei fata de ziua precedenta si de peste 90.000 de lei fata de acum o luna. In acelasi timp, pentru prima data in istorie, petrolul a atins vineri valoarea de 78, 40 dolari pe baril la New York si 78,03 la Londra. Pietele Financiare internationale au resimtit primele efecte ale crizei din Orientului Mijlociu. Pretul petrolului a atins valori record, in doar cateva ore, ajungand la 78 de dolari pe baril in New York. Aurul negru a fost evaluat la acelasi pret record si in Asia. Analistii economici sustin ca mentinerea ofensivei israeliene in Liban ar putea afecta inclusiv piata romaneasca, pentru ca tara noastra importa cantitati insemnate de petrol.