Federatia Patronala din Industria de Textile-Pielarie organizeaza, in perioada 18-21 septembrie, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Oradea cea de a 44-a editie a expozitiei nationale "Confintex" de imbracaminte si incaltaminte a producatorilor din Romania. Federatia promoveaza produsele si producatorii romani atat pe plan extern, cat si intern. La eveniment participa 40 de firme din Cluj, Bistrita, Constanta, Sebis, Oradea, Beius, Bucuresti, Timisoara, Iasi.
Tematica targului este foarte diversificata si cuprinde confectii textile pentru adulti, confectii din piele si din blana, tricotaje, confectii pentru copii, tesaturi. Lenjerie de pat, accesorii, incaltaminte si marochinarie. Suprafata ocupata este de 5.000 m2.. Programul expozitional cu vanzare este urmatorul: de joi-sambata, orele 10:00-20:00, iar duminica, orele 10:00-16:00. Firmele expozante ofera oradenilor produse de piele cu preturi variind intre 300 si 900 de lei pentru femei si haine de piele pentru barbati cu preturi intre 300 si 600 de lei. Preturi promotionale sunt si la lenjerie intima, ciorapi si cosmetice. Prezent la eveniment este si un producator francez de parfumuri si cosmetice, respectiv compania Patrik Durand, care comercializeaza sampoane la preturi variind de la 12 la 250 de lei si parfurmuri care costa intre 50 si 150 de lei.
Incaltamintea este mai ieftina, o pereche de cizme imblanite avand preturi intre 90 si 200 de lei, la incaltamintea de dama, intrucat este mai variata, preturile pot depasi si 300 de lei.
Producatorii expozanti ne-au declarat ca se asteapta ca oradenii sa le cumpere produsele intrucat acestea sunt la preturi de fabrica si nu se compara cu ceea ce este in comert.