Pretul barilului de petrol a scazut, ieri, la bursele electronice din Asia, dupa ce Arabia Saudita a dat asigurari ca va creste productia de petrol, ca raspuns la ingrijorarile la nivel global privind pretul ridicat al "aurului negru". In schimburile matinale, pretul petrolului cu livrare in iulie a scazut cu 71 de centi, la 134,15 dolari/baril. Cotatia petrolului Brent, din Marea Nordului, cu livrare in iulie, a scazut cu 59 de centi, la 134,52 de dolari/baril. Secretarul general al Organizatiei Natiunilor Unite, Ban Ki-moon, a declarat ca Arabia Saudita va mari productia de petrol cu 200,000 de barili pe zi, in iulie, in urma cererii ridicate. Declaratia a fost facuta duminica, in cursul unei vizite in regatul saudit. Arabia Saudita este cel mai mare exportator de petrol din lume. Confruntandu-se cu tot mai multe proteste fata de pretul ridicat al petrolului, tarile producatoare si consumatoare se vor intalni pe 22 iunie, la Jeddah, capitala economica a Arabiei Saudite, pentru a discuta cauzele acestei cresteri record. Arabia Saudita este singurul stat din cadrul Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) cu capacitatea de a majora rapid si semnificativ productia.