Guvernul ar putea modifica astazi modificarile aduse Codului Fiscal, mai exact, cresterea dobanzilor pentru tranzactiile bursiere, dobanzile bancare si tranzactiile imobiliare, potrivit premierului Calin Popescu-Tariceanu care a declarat ieri ca acest lucru se afla pe ordinea de zi a sedintei de Guvern.
Premierul a explicat ca Romania are nevoie de o strategie de sprijinire a investitiilor pe termen lung si ca, din acest motiv, nu se doreste ca impozitele de tip speculativ sa aiba un tratament fiscal mai avantajos decat cele pe termen lung.
“Reforma fiscala vizeaza tocmai investitiile pe termen lung, iar cand vorbim de cota unica aceasta inseamna intr-adevar o singura cota de impozit, iar cei care astazi sunt impozitati cu 1% nu au cum sa se astepte sa mentinem acelasi tratament fiscal mai avantajos intrucat acesta nu este justificat“, a declarat primul-ministru.
Totodata, Tariceanu a spus ca toate modificarile fiscale sunt anuntate din timp.
“Masurile care vor fi luate sunt deja anuntate. Inevitabil, va exista un impact negativ al acestor masuri, dar vom avea si crestere economica sustinuta, care se va reflecta prin majorarea veniturilor populatiei. Avantajele vor fi mai mari decat costurile“, a spus Tariceanu, care a mai amintit ca, incepand de la 1 ianuarie 2006, ar putea fi introduse si alte impozite.
Seful Executivului a precizat insa ca nu este vorba de majorarea nivelului taxelor si al impozitelor, ci de o largire a bazei de impozitare, astfel incat toate impozitele sa fie aduse la acelasi nivel, adica 16%, conform proiectului privind cota unica de impozitare.
Tariceanu a mai spus ca este impropriu cand se afirma ca aceste masuri produc o bulversare a mediului de afaceri, mai ales ca alte masuri fiscale luate de la 1 ianuarie 2005, cum ar fi introducerea cotei unice si reducerea impozitului pe profit, nu au venit decat sa sprijine mediul de afaceri.
Guvernul va efectua in acest an o serie de majorari ale impozitelor, pentru a compensa cheltuielile excesive realizate in avans de fostul Cabinet si care nu au fost cuprinse in bugetul de stat pe 2005, dupa cum a anuntat Tariceanu la finalul negocierilor cu reprezentantii FMI.
Astfel, Executivul va majora cu cinci procente impozitul pe veniturile din dobanzi ale nerezidentilor, de la 5% la 10%, masura urmand sa intre in vigoare la 1 aprilie 2005.
Se va realiza totodata o majorare a impozitului pe tranzactiile imobiliare efectuate de persoanele juridice, de la 10% la 16%, autoritatile intentionand sa impoziteze, la un moment dat, inclusiv tranzactiile imobiliare ale persoanelor fizice.
Tot de la 1 aprilie 2005, Guvernul va majora impozitul pe veniturile din dobanzi si impozitul pe castigurile din capital, in ambele cazuri fiind operata aceeasi crestere, respectiv de la 1% la 10%.