Dan Valentin Fatuloiu, Inspectorul General al Politiei Romane a declarat, astazi, ca statul roman ar putea fi prejudiciat pana la sfarsitul anului 2009 cu aproximativ 1,5 mld. de euro din contrabanda cu tigari. Acesta a precizat ca magazinele duty-free furnizeaza o cantitate considerabila pentru piata ilegala de tigarete. Declaratia a fost facuta, astazi, in cadul conferintei Euromonitor - "Comertul ilicit cu produse de tutun". "50% din piata ilegala (de tigarete - n.red.) are ca sursa margazinele duty-free", a declarat Dan Valentin Fatuloiu, Inspectorul General al Politiei Romane. Acesta a precizat ca producatorii de tigari prevad o crestere de 30% a contrabandei cu tigari in perioada 2006 - 2009, ceea ce ar conduce la un prejudiciu al bugetului cu aproximativ 1,5 mld. euro. In perioada aprilie 2006 - aprilie 2007 Politia Romana a confiscat tigarete in valoare de 2,5 mil. euro, conform lui Fatuloiu. In opinia Inspectorului General fenomenul de contrabanda a explodat in ultima perioada in principal din cauza diferentelor mari de pret atat pe piata interna dar si pe cea din celelalte tari europene. Astfel, in Republica Moldova si Ucraina un pachet de tigari costa apriximativ 0,3-0,4 euro, in Romania 1,5 euro iar in restul tarilor membre un pachet de tigari poate urca si la 5 sau 6 euro. Printre metodele folosite de contrabandisti, Dan Fatuloiu a enumerat lichidarea fictiva a stocurilor din duty-free-uri, prelucrarea si productia clandestina de tigari contrafacute, comercializarea de tigari declarate in tranzit vamal, importul sub acoperirea unor firme fantoma de la care nu s-au putut incasa taxele si impozitele datorate. Inspectorul General a mai precizat ca o metoda des folosita este aceea prin care minorii, de la granita romano-moldoveana, efectueaza peste 550 de drumuri peste granita introducand la fiecare drum numai doua cartuse de tigari, atat cat permite legea. In medie sunt efectuate aproximativ trei drumuri pe zi.