Indiferent de marimea unei firme, pentru a-ti construi o imagine credibila în piata si în fata angajatilor, e nevoie de instrumente de relatii publice. Specialistii din domeniu spun ca, în timp ce prin publicitate îti faci o imagine buna, relatiile publice te ajuta sa-ti dezvolti una credibila. Relatiile publice (PR) reprezinta o functie a managementului si înseamna un mediator între firma si colaboratori, fie ei angajati sau clienti. „E foarte important sa fii credibil. Daca dezmagesti lumea sau îti pierzi credibilitatea, nu mai existi ca organizatie. Iar PR-ul te ajuta sa devii credibil prin comunicarea directa si sincera. În strainatate, foarte mult din bugetul unei companii se aloca publicitatii si relatiilor publice. În timp ce publicitatea te ajuta sa fii vizibil (în mass-media, în publicitate stradala, etc.), relatiile publice te ajuta prin organizarea de evenimente interne si externe, sa obtii bunavointa angajatilor si partenerilor, respectiv a publicului larg (concursuri, team-building-uri, petreceri, spectacole, trainguri), acoperirea media în articole, trimiterea de news-letters, e-mail-uri personalizate, comunicarea cu ajutorul blogurilor si al retelelor sociale“, a declarat Alin Mechenici, presedintele „PR Patrat“, prima asociatie de comunicare si relatii publice din Oltenia.PR-ul, indispensabil organizatiilor mijlocii si mariAlin Mechenici a explicat ca PR-ul este cel care ajuta firmele, fie ele mici sau mari, sa se diferentieze fata de competitori prin grija si atentia pe care le acorda mediului intern (angajati) si extern (clienti, colaboratori). „PR-ul este indispensabil în special organizatiilor mijlocii si mari, care se adreseaza mai multor tipuri de public si au o responsabilitate mai mare fata de mediul în care-si desfasoara activitatea“, a precizat Alin Mechenici. În functie de nevoile de comunicare, fiecare întreprindere poate sa-si angajeze personal calificat sau sa apeleze la agentii specializate în acest domeniu. „Avantajul apelarii la o firma specializata este ca presupune costuri doar atunci când este nevoie de organizarea unei activitati specifice. Înfiintarea unui departament propriu de PR înseamna costuri mai mari de întretinere, dar si avantajul ca reprezentantii acestuia cunosc mai bine mediul intern al organizatiei si pot actiona într-un timp mult mai scurt în cazul unei crize, dar pot sa si ajute la dezvoltarea unor proiecte ce necesita mai multe persoane si un timp mai îndelungat de desfasurare“, a spus Mechenici.„Cucereste piata prin PR“Daca în Bucuresti, Cluj si Timisoara, numarul agentiilor de succes specializate pe servicii de consultanta si PR a depasit câteva zeci, în Craiova si în Dolj, ele sunt aproape inexistente. Oportunitatea dezvoltarii unei afaceri în acest domeniu nu ar trebui neglijata. Totusi, specialistii spun ca, pentru a avea succes într-o astfel de afacere, este nevoie, în primul rând, de seriozitate si profesionalism. „Calitatea da tonul. Nu poti avea succes doar daca esti pasionat. E nevoie de foarte multa implicare, de seriozitate, iar pregatirea profesionala în domeniu trebuie sa fie la înaltime“, a spus presedintele „PR Patrat“. Potrivit acestuia, cei care vor sa afle mai multe se pot întâlni cu profesionisti chiar la Craiova. „Pe 24 ferbuarie, la Craiova va avea loc conferinta cu titlul 'Cucereste piata prin PR'. La eveniment vor fi invitati specialisti de marca din domeniu, printre care presedintele Asociatiei Române a Profesionistilor de Relatii Publice si un dublu laureat al Romanian PR Awards“, a mai spus Alin Mechenici. Temele abordate vor viza credibilitatea, mediatizarea evenimentelor, marketingul social, PR-ul intern si comunicarea on line.Ce este „PR Patrat“?Asociatia de Comunicare si Relatii Publice „PR Patrat“ a luat fiinta în 2007 si are ca obiective promovarea comunicarii si a relatiilor publice, sprijinirea proiectelor ce pot contribui la dezvoltarea lor si crearea unui context favorabil dialogului între principalii actori din domeniul comunicarii si al relatiilor publice.