Problema principala cu care se confrunta Banca Nationala a Romaniei este aceea a gestiunii adecvate a politicii monetare pentru atingerea tintei de inflatie, a declarat, la conferinta cu tema "Nevoia unui dialog intre autoritati si piata bancara ", conferinta organizata de Euromoney la Dubrovnic, Ion Dragulin, director la Banca Nationala a Romaniei. O problema majora a BNR este modul de gestionare a politicii monetare, modul in care se schimba accentul de pe politica de intarire a cursului pe tintirea inflatiei, aceasta din urma facindu-se cu un curs mai flexibil. “Este o problema aceasta din cauza faptului ca exista mari presiuni inflationiste. BNR isi propune sa atinga o inflatie de 5%, in anul 2006. Problema ar fi atunci a deficitului balantei de plati externe, acest deficit fiind pus pe baza intaririi cursului leului. O politica de sustinere a deprecierii monedei nationale este insa foarte greu de facut, costurile fiind foarte mari si, in plus, acest mod de actionare nu ar fi parte a filozofiei de functionare libera a pietei bancare”, a spus Dragulin.
Trebuie, de asemenea, temperat deficitul extern. O metoda ar fi aici combinarea politicilor monetare cu masurile prudentiale, pentru a tempera expansiunea creditului. Expansiunea creditului este asociata cu cererea sporita din economie, manifestata in special prin importuri sau prin presiuni asupra pietei interne. O combinare a celor din urma doi factori conduce la presiuni inflationiste. In cazul in care o masa monetara preseaza asupra unor bunuri care vin intr-o cantitate limitata din afara, si aceasta datorita unor politici monetare create din interior, oferta monetara se ajusteaza cu o anumita dificultate, a spus oficialul BNR. Consecinta este ca aceasta cerere ajunge sa fie considerata mai mare decit echilibrul general cerut de dezinflatie. O buna politica monetara a BNR va face ca o eventuala vina pentru marirea deficitului extern, datorita aprecierii excesive a cursului, sa nu cada doar pe umerii BNR. In Romania, capitalul bancar este privat in proportie de peste 90% si peste 60% este strain. Astfel ca o mai buna dezvoltare a infrastructurii, economica, juridica si a retelei de transport este imperios necesara. “Ritmul grabit de implementare a reformelor in vederea integrarii in Uniunea Europeana face ca, cel putin din aceasta cauza, aceste reforme sa nu fie complete, inflatia sa fie mai mare decit in alte tari si ca dobinzile sa fie, de asemenea, mai mari. O consecinta a acestui fapt este ca o mare parte a capitalului pleaca astfel din tara. Este nevoie apoi de o politica de absorbtie optima a resurselor umane, atit pentru spatiul urban cit si pentru cel rural”, a explicat Dragulin.

Intermedierea financiara foarte redusa in Romania

Ciu toate acestea intermedierea financiara este foarte redusa in Romania, insa tara are un mare potential de crestere, cel putin in sectorul bancar, a declarat presedintele Societatii Economice Romane, Daniel Daianu. IAspectul pozitiv este acela ca, mai ales in ultimii cinci ani, in Romania s-a inregistrat o puternica dezvoltare a sectorului bancar si perspectivele de crestere ramin foarte mari. Aspectul negativ este acela ca in privinta restructurarilor din sectorul bancar, deciziile majore nu s-au luat inca. Politica de restructurare a bancilor private trebuie gindita, oricum, in conjunctie cu strategia politicii economice a Bancii Nationale Romane. BNR trebuie sa fie principalul supraveghetor al peisajului macroeconomic romanesc”, a precizat Daianua Un alt aspect important este acela ca sectorul intreprinderilor mici si mijlocii nu este bine acoperit, iar creditele agricole sint foarte reduse inca. Chiar daca este important ca accesul la credite sa se faca mai usor, la fel de important este ca populatia sa fie incurajata sa economiseasca. tarile asiatice economisesc in medie 40% din venituri. In Romania posibilitatile de economisire sint foarte reduse, in plus, acestea nu sint nici sustinute in mod adecvat, a mai spus Daianu. In Spania a fost regindita toata infrastructura, au fost fonduri pentru acest lucru si au fost bine utilizate, cu programe bine implementate. in plus, bancile spaniole au ajuns sa cucereasca lumea, s-ar putea spune. In Romania, o incurajare a creditarii infrastructurii de transport, cel putin, ar putea aduce, pe termen lung, castiguri pe mai multe planuri, chiar si sistemului bancar, a explicat economistul roman.


Finantarea consumului o provocare pentru banci

Consumul din ce in ce mai mare reprezinta o provocare majora pentru bancile romanesti, in masura in care mediul bancar are inca destule carente, a declarat la conferinta organizata de Euromoney la Dubrovnic, presedintele executiv al BCR, Nicolae Danila. “Trebuie sa ne punem intrebarea daca mediul bancar romanesc dispune de modalitati de acordare a creditelor convergente cu cerintele Uniunii Europene si intrebarea se pune mai ales in cazul creditelor pentru sectorul de retail. Daca pina in urma cu sapte - opt ani, sloganul era sa economisesti si nu sa te imprumuti, de cind sectorul bancar este mai puternic, bancile se confrunta cu sustinerea acordarii unor credite din ce in ce mai mari, intr-un mediu investitional in care mai sint multe de facut”, a spus Danila. O alta discutie ar fi aceea ca doar aproximativ 50% din finantarile interne sint corelate sistemului bancar. Astfel, clientii trebuie incurajati sa depuna, si asta nu pentru o luna, ci pe termen lung. Trebuie, de asemenea, incurajata dezvoltarea lichiditatilor interbancare, a plasamentele in titluri de stat si in titluri bancare. Pe de alta parte, infrastructura rurala este foarte slab dezvoltata. Agricultura are o contributie de doar 10 - 12% la valoarea Produsului Intern Brut. Trebuie create deci conditii de creditare a spatiului rural, si acest aspect nu este legat doar de banci, e vorba aici de politicile economice ale tarii, a mai spus presedintele BCR.