Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei calculat pentru anul trecut se situeaza la 342,48 miliarde de lei, suma care reprezinta circa 100 de miliarde de euro, potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica (INS). In 2006, economia romaneasca a crescut cu 7,7% fata de 2005, cand avansul economic a fost de 4,1%.
Totodata, in ultimul trimestru din 2006, PIB a fost estimat la 112,4 miliarde de lei preturi curente, cu 7,7% mai mare fata de acelasi trimestru din anul anterior, se arata intr-un comunicat al INS.
PIB a inregistrat in primele noua luni ale anului trecut un avans de 7,8%, cu un varf de crestere de 8,3% in trimestrul al treilea. In primele trei luni, PIB a urcat cu 6,9%, in timp ce in intervalul aprilie-iunie cresterea a fost de 7,8%. In prima jumatate din 2006, cresterea economica s-a plasat la 7,4%. Exprimat in preturi curente, valoarea estimata a PIB-ului in primele trei trimestre a fost de 229,571 miliarde de lei.
In ceea ce priveste evolutia economiei, datele arata ca aceasta a urcat cu 8,4% in 2004, iar ritmul de crestere s-a incetinit la 4,1% in 2005, in principal ca urmare a pagubelor provocate de inundatii in agricultura.

PIB-ul intrece asteptarile Comisiei Nationale de Prognoza

Valoarea PIB este usor mai mare decat cele mai recente estimari ale Comisiei Nationale de Prognoza (CNP), de 341,6 miliarde de lei.
Pe de alta parte, CNP anticipeaza pentru acest an o crestere economica de 6,5%, potrivit prognozei preliminare de primavara, nivel similar cu proiectia prezentata in toamna anului trecut si cu estimarile Fondului Monetar International.
Totodata, reprezentantii Bancii Mondiale au apreciat ca Romania va inregistra in acest an o crestere economica de peste 6%, ritm de crestere inferior celui din 2006, mentionand insa ca avansul poate fi influentat de conditiile meteorologice, avand in vedere ponderea ridicata a agriculturii in PIB.