Presedintele grupului Rompetrol, Dinu Patriciu, a cerut autoritatilor sa investigheze felul in care un document confidential, din dosarul Rompetrol, investigat de procuratura generala, a ajuns in posesia concurentilor grupului. Pe baza acestui document, firmele Faber din grupul VGB, cel care mai detine si rafinaria RAFO Onesti, au deschis un proces impotriva grupului Rompetrol. “Cerem investigarea de urgenta a modului in care documente confidentiale privind ancheta declansata impotriva Rompetrol au fost trecute unor firme ce il folosesc pentru hartuiala juridica la adresa companiei noastre. Aceste informatii, obtinute ilegal, sint folosite pentru ducerea la indeplinire a amenintarilor de santaj impotriva grupului Rompetrol, incepute in martie 2004, odata cu publicarea acelui infam document pe care presa l-a numit Raportul Talpes”, a declarat ieri, presedintele Rompetrol, Dinu Patriciu.
Acesta a subliniat ca, in acelasi timp cu desfasurarea investigatiei in cazul Rompetrol, firma Faber Invest a deschis 11 procese civile, contestind hotariri ale Adunarii Generale a Actionarilor, ale Consiliului de Administratie, majorari de capital etc. La ultimul dintre acestea, Faber a inclus in dosarul inaintat tribunalului o anexa ce contine un document confidential realizat in 2004 de Parchetul National Anticoruptie. Documentul este datat mai-septembrie 2004, data la care PNA a anuntat ca nu va continua investigatia. “Semnatarul documentului este procurorul Adriana Cristescu, care ulterior s-a mutat la DIICOT (Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism) si continua investigarea a 14 fosti si actuali manageri ai Rompetrol (...). Acest document a fost folosit pentru sustinerea procesului civil intentat de Faber (...). Vrem sa se afle cum a ajuns acest document la dosar, cum a ajuns la Faber si ce legatura exista intre autoritatile ce ancheteaza cazul si Faber”, a spus Patriciu, adaugind ca reprezentantii legali ai grupului au cerut de sapte ori documentul si nu li s-a dat niciodata.
Presedintele Rompetrol a precizat, de asemenea, ca documentul nu a fost facut public, ci a fost folosit in actiunea civila intentata de Faber Invest impotriva grupului.
Phil Stevenson, vicepresedintele Rompetrol, a subliniat, la rindul sau, ca de existenta acestui document la dosar a aflat abia in urma cu doua zile si si-a exprimat indoiala ca managerii grupului Rompetrol pot avea un proces corect, “in conditiile in care acest document pare sa arate ca exista o legatura intre interesele procurorilor si cele ale companiei Faber”. El a subliniat ca Rompetrol va acorda Adrianei Cristescu prezumtia de nevinovatie, desi “acest document a fost semnat de ea si acum se afla la Faber Invest”.
Firma Faber este actionar minoritar la Rompetrol Rafinare si a deschis un proces impotriva RRC si Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului, urmarind anularea contractului de privatizare din octombrie 2000 a rafinariei Petromidia si, aparent, returnarea pachetului majoritar de actiuni catre statul roman, cu scopul de a fi licitate din nou. Faber Invest and Trade Incorporated este reprezentata legal de Marian Alexandru Iancu, fost coproprietar al RAFO (prin Faber si VGB Oil). Marian Iancu a refuzat sa faca vreun comentariu pe aceasta tema. In schimb, procurorul Adriana Cristescu a cerut ajutorul Consiliului Superior al Magistraturii in acest caz.