Cele mai multe locuinte care s-au construit in ultima perioada s-au adresat in primul rand romanilor cu bani, fie ca a fost vorba despre vile sau apartamente in blocuri. Analistii imobiliari spun ca, dupa ce vor fi finalizate proiecte de mare anvergura din domeniu, Romania va avea o „fata“ noua. Din pacate insa, aceste proiecte vizeaza doar 2% din populatia tarii, cei bogati.

In domeniul constructiilor s-a inceput deja materializarea unor proiecte de mare anvergura (Baneasa Park), iar altele sunt deocamdata in faza de idee (Esplanada). Referitor la toate aceste proiecte, analistul imobiliar Arthur Silvestri considera ca ele se adreseaza unui singur segment al populatiei, si anume oamenilor cu foarte multi bani. In opinia lui, aceasta discriminare sociala atrage dupa sine un dezechilibru al pietei imobiliare.
Trebuie spus ca, dupa nivelul veniturilor, populatia tarii noastre se imparte in trei categorii: oameni cu venituri foarte mari (2%), clasa salariala cu venituri ce depasesc media cu mult (11%) si restul populatiei ce nu-si poate permite nici macar plata chiriei.
Silvestri este de parere ca „dezechilibrul de pe piata imobiliara are grave repercusiuni la nivelul economiei romanesti, iar statul este singurul in masura sa stabilizeze aceste denivelari economice prin urmarirea Bursei de Valori, intervenind la nivel imobiliar pe segmentul pierderilor pentru cetatean“. Aceasta interventie poate fi facuta la nivel legislativ ori se poate materializa sub forma unei noi oferte prin care se acorda unele facilitati financiare si fiscale antreprenorilor ce se angajeaza in oferirea de servicii, a adaugat analistul imobiliar. Dupa parerea lui, Romania este un caz unic, cu o piata imobiliara atipica, unde totalitatea proprietatii private din fondul imobiliar este de 97%, in comparatie cu alte tari capitaliste cu un nivel de trai foarte ridicat, asa cum este Germania.

Vila sau apartament

Chiar si oamenii cu multi bani carora le sunt destinate locuinte in miniorase ca Baneasa Park au o dilema, ne-a spus, la randul lui, expertul imobiliar Liviu Ureche. Cu banii dati pentru achizitionarea unui apartament in aceste blocuri, ce-i drept luxos, ei pot foarte bine sa cumpere teren pentru a-si construi o casa. Pe langa faptul ca la casa au parte de intimitatea mult ravnita, ei au posibilitatea sa-si amenajeze si o mica gradina. Exista insa si dezavantaje, cum ar fi lipsa securitatii, care, desi poate fi asigurata prin sistemele control acces, totusi nu este suficienta prin amplasarea casei intr-o zona periferica. Cat despre luxoasele apartemente, securitatea lor este cu mult mai mare, accesul numai in zona facandu-se pe baza de carduri.

Piata constructiilor dupa 2007

Zvonul referitor la faptul ca dupa integrarea in UE piata imobiliara din Romania va fi invadata de firme straine de constructii este infirmat de Arthur Silvestri. Acesta ne spune ca cine vrea sa intre pe piete noi o face inainte de declansarea unui fenomen, nu dupa. Dar cu toate acestea, va mai fi loc pe piata constructiilor din Romania pentru firme straine si dupa integrarea in UE.
Insa firmele straine care au venit si care vor mai veni se vor orienta catre aceleasi proiecte de mare anvergura pentru ca vor dori un profit considerabil. Silvestri a adaugat ca firmele noastre de constructii nu trebuie sa se sperie de lipsa de contracte pentru ca acesti antreprenori generali (companiile multinationale de constructii) apeleaza de fiecare data la subantreprenori locali.