137.375 de persoane din judetul Galati muncesc cu forme legale la o firma cu capital integral privat, potrivit situatiei intocmite la data de 31 iulie de catre Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Galati. Cele mai multe persoane se afla pe statele de plata ale Mittal Steel Galati, Santierului Naval Damen, Arabesque si IMRSG.

Daca la data de 31 decembrie 2004 la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Galati erau inregistrate 129.045 de contracte individuale de munca, la sfirstul lunii iulie numarul acestora a ajuns la 137.375. i"In perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2005, la Inspectoratul Teritorial de Munca Galati a fost inregistrat un numar de 29.266 contracte individuale de munca, incetind in aceeasi perioada un numar de 20.936 contracte individuale de muncai", ne-a declarat inspectorul sef al ITM Galati, Ionel Petrea. Potrivit aceleiasi surse, dintre cele 29.266 de noi contracte individuale de munca inregistrate in primele sapte luni ale anului, cele mai multe, respectiv 18.604, au fost incheiate cu norma intreaga, adica pentru un program de lucru de opt ore pe zi, pe perioada nedeterminata. De asemenea, patronii au incheiat pentru un numar de 2.465 de galateni contracte individuale de munca pe perioada nedeterminata, dar cu timp partial, programul zilnic de munca fiind cuprins intre 2 si 7 ore. Conform aceleiasi situatii intocmite de conducerea ITM Galati, 7.552 de persoane s-au angajat cu norma intreaga, adica vor munci zinic cite 8 ore pe perioada determinata, in timp ce 627 de galateni vor munci zinic, intre 2 si 7 ore, pe o perioada determinata. i"Dintre cele 20.936 de contracte individuale de munca inregistrate in primele sapte luni ale anului, un numar de 18 sint contracte individuale cu munca la domiciliu, dintre care 17 cu timp partiali", a precizat inspectorul sef al ITM Galati, Ionel Petrea.

160.000 de persoane in cimpul muncii

Potrivit estimarilor inspectorului sef al ITM Galati, 160.000 de persoane din judetul Galati muncesc cu forme legale de angajare, din care 137.375 in sectorul integral privat. i"Conform Legii 130, la Inspectoratul Teritorial de Munca se inregistreaza numai contractele individuale de munca ale persoanelor care sint angajate la societati comerciale cu capital integral privat. Nu avem in evidenta contractele individuale de munca ale persoanelor care lucreaza in invatamint, sanatate, la societatile aflate in subordinea Consiliului Local sau Judetean sau la societatile la care statul mai este actionar. In aceste cazuri contractele individuale de munca se afla in evidenta unitatilor respectivei", a precizat inspectorul sef al ITM Galati, Ionel Petrea.

Mittal Steel are cei mai multi salariati

Firma galateana care are pe statele de plata cele mai multe persoane, respectiv 18.000, este Mittal Steel. Locul secund este ocupat de Santierul Naval Damen, care are 2.996 de salariati, pe pozitia a treia aflindu-se Arabesque, unde muncesc aproximativ 1.200 de persoane. In topul firmelor cu cei mai multi salariati se mai afla ICMRSG, cu 1.100 de salariati, Vega 93 SRL, care are 1.000 de angajati si Beyler SA, unde muncesc aproximativ 1.000 de persoane.

68.300 de carnete de munca, in grija angajatorilor

ITM Galati se ocupa cu completarea si pastrarea unui numar de 64.933 carnete de munca. De asemenea, ITM Galati a dat 456 de aprobari angajatorilor in vederea gestionarii de catre acestia a carnetelor de munca. Astfel, un numar de 68.300 de carnete de munca sint pastrate si completate de catre firmele care au obtinut avizul ITM Galati.