Referitor la perioada declarativa la taxa pe valoarea adaugata, Compartimentul de Presa din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Constanta reaminteste contribuabililor, persoane impozabile inregistrate ca platitori de TVA, ca potrivit prevederilor legale in vigoare, perioada fiscala declarativa si de plata in ceea ce priveste taxa pe valoarea adaugata o reprezinta fie luna, fie trimestrul, in functie de cifra de afaceri realizata la finele anului precedent. Astfel, in cazul in care cifra de afaceri realizata la nivelul anului precedent a fost sub 100.000 euro, calculata la cursul din data de 31 decembrie 2007 (1 euro=36.102lei vechi) perioada fiscala o reprezinta trimestrul, precizeaza oficialii DGFP Constanta. In situatia in care cifra de afaceri a fost de peste 100.000 euro, perioada fiscala este luna calendaristica. In cazul in care exista neconcordante intre datele existente in vectorul fiscal si cele de mai sus, contribuabilii au obligatia de a se prezenta la organul fiscal teritorial in vederea efectuarii corectiilor necesare, in caz contrar, organul fiscal modificand, din oficiu, perioada fiscala.