Producatorul de bauturi racoritoare Quadrant Amroq Beverages(QAB), parte a Pepsi Americas, va investi peste 100 milioane dolari in fabrica pe care o construieste in zona Militari din Capitala, termenul de finalizare fiind 2010-2011. Unitatea de productie, care va cuprinde spatii de depozitare si birourile companiei, va avea o suprafata totala de circa 50.000 de metri patrati. Fabrica va fi dezvoltata in trei etape, iar prima faza, care va fi incheiata in trimestrul doi al anului viitor, probabil in luna mai, va presupune constructia cladirilor si punerea in functiune a noilor linii de productie.
Cu investitii de 40 de milioane de dolari, prima faza de dezvoltare va permite companiei sa produca bauturi necarbonatate la cutie, gama importata in prezent din Cehia. In urmatoarea etapa, care se va concretiza pana la inceputul anului 2010, vor fi aduse linii de productie care deja sunt in functiune, fie de la fabrica QAB de la Bucuresti, fie de la unitatea din Covasna, fie de la alte unitati de productie ale companiei americane din afara tarii.