Romanii se inghesuie la pensiuni. Presedintele Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural din Romania (ANTREC), Daragus Attila, a declarat ca la nivel national aproximativ 90% din locurile de cazare din pensiunile agroturistice sunt ocupate sau rezervate pe perioada de vara. Daragus a mai spus ca la nivelul judetului Covasna gradul de ocupare este de peste 95%. Potrivit acestuia, foarte multi turisti au facut rezervari din timp in pensiunile agroturistice pentru a petrece concediul, unii facand rezervari chiar din aprilie-mai pentru august. Potrivit aceleiasi surse, in acest an, pensiunile din Covasna sunt ocupate in special de turisti veniti din sudul tarii, fata de anii precedenti, cand pensiunile din judet erau ocupate mai ales de turistii din Ungaria. Totodata, preturile nu s-au modificat pentru sezonul de vara, existand unele pensiuni care au redus preturile. De exemplu, intr-o pensiune de trei margarete, o noapte de cazare cu mic dejun inclus costa intre 70 si 120 de lei, iar intr-una de doua margarete, intre 45 si 70 de lei. ANTREC numara filiale judetene in aproape fiecare judet al tarii si are aproximativ 3.000 de membri, infiintand in decursul anilor pensiuni turistice si agro-turistice in peste 800 de sate romanesti. (Andreea Stefan)