Asociatia Investitorilor in Statiunea Turistica Venus-Mangalia, condusa de Lucian Iftimie, a inaintat o adresa de protest forurilor de la Bucuresti cu privire la situatia in care se afla, la ora actuala, turismul romanesc, supus inca unei perioade de criza odata cu licitatiile pentru portiunile de plaja. Toti patronii de pe litoralul sudic doresc astfel sa fie auziti atat de presedintele Traian Basescu, cat si de celelalte institutii cu putere de decizie in aceasta privinta - Guvernul Romaniei, Ministerul Mediului, ANAT, Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc. Nota de protest se doreste, asa cum declara patronii de la malul marii, un semnal de alarma pentru "stoparea agresiunii economice la care este supusa tara noastra, prin diferite modalitati, prin aparitia asa-ziselor focare de gripa aviara. Publicitatea agresiva care se face pentru turismul strain si criticile continua a tot ceea ce inseamna turism intern, mediatizandu-se pana la isterie marile dezastre si catastrofe, crime, mizerie, coruptie, problema cainilor vagabonzi si a serviciilor de proasta calitate" duc, in acceptiunea operatorilor locali, la o distrugere premeditata a turismului romanesc. Sunt amintite in protest si cazurile concrete, de televiziuni care au difuzat stiri publicitare cu oferte turistice in strainatate, pentru ca, imediat, sa prezinte "Romania sub ape", un litoral inundat si impracticabil, cand, de fapt, anul trecut, in zona precipitatiile au fost minime. O alta gaselnita a acestei anti-campanii, se arata in protestul investitorilor de pe litoralul sudic, o constituie gripa aviara, care a cuprins atat Delta Dunarii, cat si litoralul. "In lume mor zilnic milioane de oameni din cauza sinuciderilor, a foamei, accidentelor de avion, crimelor, iar de gripa aviara nu a murit nimeni, dar se face caz tocmai pentru a se trage inapoi turismul din zona", ne-a declarat unul dintre semnatarii protestului, care insa, din motive lesne de inteles, a dorit sa isi pastreze anonimatul. Patronii cer Guvernului Romaniei, Ministerului Mediului, ANAT-ului, Federatiei Patronatelor din Turimul Romanesc si chiar si presedintelui Traian Basescu sa faca demersuri pentru stoparea acestei campanii de distrugere a imaginii Romaniei si turismului romanesc: "Va rugam sa interveniti de urgenta pentru stoparea acestei actiuni care arunca Romania la marginea civilizatiei, stirbindu-i imaginea, poporul in foame si economia in haos", se incheie protestul patronilor.

Turistii vor sa vina pe litoral, desi li se ofera conditii proaste

Blocarea Ordonantei de Urgenta privind concesionarea plajelor unor agenti economici in urma unor licitatii publice este una dintre doleantele operatorilor din turismul de litoral, legea fiind considerata drept un dezastru. "Marea este poluata, murdara si plina de stanci si pietre, plaja se micsoreaza de la an la an, mizerie peste tot, nisip cu impuritati si gunoaie, infrastructura pentru amenajarea dusurilor si grupurilor sanitare nu exista. Si, cu toate acestea, turistii vor sa vina pe litoralul romanesc". Prin noua ordonanta insa, prin care se doreste majorarea veniturilor la bugetul de stat, efectul dorit va fi invers - conditiile deplorabile de pe plaja nu vor disparea, intrucat nu exista conditii financiare de amenajare a lor", protesteaza operatorii locali. Acestia cer Guvernului Romaniei sa renunte la ordonanta, concesionand plajele direct proprietarilor de hoteluri si restaurante, adica celor direct interesati ca turistii sa se simta bine si care ar fi singurii in masura sa se ocupe in mod practic de amenajarea si dotarea suprafetelor respective.

Sumele pentru concesiune sunt aberante

Nici participarea la licitatiile pentru concesionarea plajelor nu ii multumeste pe operatorii locali. Pe langa faptul ca ei considera sumele de pornire a licitatiei drept absolut exorbitante si prohibitive, sunt totodata de parere ca nu isi vor recupera banii investiti decat in foarte multi ani. La Olimp, portiunea de plaja va "porni de la 2,7 miliarde de lei, la Neptun, cele doua portiuni de plaja de la 1,3 miliarde de lei si respectiv 1,04 miliarde de lei, la Jupiter - 2 miliarde de lei, la Cap Aurora - 430 milioane de lei, la Venus 510 si 630 milioane de lei, iar la Mangalia - 480 milioane de lei. Din cate afirma administratorii de unitati hoteliere, din moment ce, in anii trecuti Directia Apele Romane "Dobrogea Litoral", care a avut in administrare plajele, nu a reusit sa obtina vreun profit din ele, la fel, cei care ar concesiona - pe sume foarte mari de bani - aceste suprafete, nu si-ar scoate profitul decat peste ani buni. Tocmai pentru a-si intari protestul "scris", operatorii din sudul litoralului se gandesc foarte serios sa renunte la participarea la licitatiile pentru plajele din statiunile Mangaliei, boicotand astfel intreg procesul de concesionare.

Pachet de masuri pentru revigorarea turismului romanesc

Patronii au inaintat odata cu acest protest si un pachet de masuri concrete pentru revigorarea turismului romanesc, in care se solicta, printre altele, reorganizarea programei scolare, promovarea unei hotarari de Guvern prin care acordarea facilitatilor si reducerilor pentru biletele de odihna si tratament sa fie numai pentru turismul intern, promovarea unei alte hotarari prin care angajatii sezonieri sa poata intra in somaj dupa sase luni de activitate, aplicarea cotei TVA de 0% pentru cazare si masa pentru turismul sezonier, scaderea impozitului pe profit pentru cei care modernizeaza bazele turistice, construirea, in Mangalia si Venus, a doua "aqua magic"-uri, precum si trecerea plajelor la consiliile locale si impartirea lor la detinatorii de spatii de cazare, fara taxa de concesiune, avand insa obligatia ca in trei ani sa le aduca la standardele impuse de primarii.