Dinu Patriciu se va prezenta saptamana aceasta din nou, in fata judecatorilor, dupa ce procurorii de la Parchetul General au facut apel la decizia Tribunalului de a nu-l aresta preventiv pe omul de afaceri. Acestia au calificat drept nelegala si netemeinica hotararea TMB, apelul urmand sa fie judecat la Curtea de Apel. Conform unor surse oficiale din interiorul Parchetului, procurorii i-au solicitat lui Patriciu o declaratie, dar acesta ar fi conditionat-o de acordarea unui termen de 30 de zile, lucru care este "neprocedural". Apelul Parchetului General ar putea fi judecat in cursul zilei de astazi, cand procurorii vor prezenta instantei si dovezile care sustin cererea lor. Dinu Patriciu va fi cercetat acum in stare de libertate dupa ce avocatii omului de afaceri au reusit acum trei zile, la Tribunalul Bucuresti, sa blocheze propunerea de arestare pentru 29 de zile, ceruta de procurori in Dosarul Rompetrol. Patriciu a iesit de la audieri victorios si a facut o declaratie surpriza, precizand ca s-a retras de la conducerea tuturor companiilor grupului Rompetrol. Omul de afaceri a precizat ca decizia a fost luata cu mai mult timp in urma, tocmai pentru a proteja compania de eventualele socuri produse de ancheta judiciara in care este implicat. Decizia de retragere a lui Patriciu vine pe fondul suspendarii de la tranzactionare la bursa a actiunilor Rompetrol Rafinare. "Eu sunt mandru de ce am construit temeinic si cinstit in ultimii 16 ani si nu cred ca cineva ma poate condamna pentru asta. De aceea am incredere in ce se va intampla astazi (n.r. sambata) si am incredere ca vom putea demonta aceasta diversiune politico-economica impotriva conducerii Rompetrol pana la capat, dovedindu-ne nevinovatia", a declarat Patriciu in cursul zilei de sambata.