In preajma Sarbatorilor de Paste, zilele de cumparaturi fac parte din programul oricarei persoane. Bancile comerciale vin in intampinarea cheltuitorilor cu oferte care mai de care mai colorate.
Mai e o saptamana pana la Paste si piata ofertelor promotionale e in plina efervescenta. Craiovenii se opresc in fata rafturilor sau a vitrinelor magazinelor care-si anunta ofertele "doua la pret de una", "trei plus una gratis" sau trageri la sorti. Si pentru ca iepurasul trebuie sa vina de Paste, bancile comerciale incurajeaza cumparaturile, prin oferte promotionale, atat pe segmentul creditelor, cat si pe cel al cardurilor. Cele mai multe isi pastreaza ofertele pana la sfarsitul lunii mai. De exemplu, BancPost ofera premii de 500 de euro pe luna, timp de un an, pentru cei care intre 3 aprilie si 5 iunie vor plati trei cumparaturi mai mari de 10 RON cu carduri VISA sau VISA Electron. In plus, BancPost a scazut dobanzile la creditele ipotecare, de la 9% la 6,9% (dobanda fixa in primul an, apoi variabila), atat la lei, cat si la euro. Suma minima care poate fi imprumutata este de 3.000 de euro sau echivalentul in lei (nu exista limita maxima). Asigurarea si analiza dosarului sunt oferite gratuit.
De sarbatorile pascale, BCR (1 aprilie si 15 mai) reduce dobanda la creditul de nevoi personale DIVERS EXTRA BCR cu peste 5 puncte procentuale (de la 16% la 10,25%, la lei pentru creditele pe cinci ani, respectiv la 10,75% la lei la cele intre cinci si zece ani). Clientii pot imprumuta pana la 10.000 de euro, fara avans, fara giranti si fara garantii. Asigurarea de viata este "din partea bancii", ca si analiza creditului. BRD vine cu cardul de credit cu termen de gratie 55 de zile la plata dobanzii - VIVERE - imbunatatit (a scazut dobanda pentru descoperirea de cont de la 27% la 23% si comisionul lunar de gestiune, de la 4 la 3 RON). Special pentru luna aprilie, acei clienti care vor activa un card VIVERE si vor utiliza limita de credit acordata de banca au garantata plata primei rate de catre BRD.
Oferte si la carduri
Persoanele care se imprumuta de la CEC in perioada 10 aprilie - 31 mai beneficiaza de dobanzi promotionale la creditele pentru persoane fizice. Dobanda la creditele imobiliare si auto in lei este de 8,75%. Prin creditele "Pe Loc" si "HiperIeftin" de la Raiffeisen Bank, contractate pana la 31 mai, clientii pot scapa de plata dobanzii in primele trei luni. Raiffeisen acorda imprumuturi intre 150 si 3.000 de euro (dobanda intre 10,5% si 24,5%, in functie de tipul monedei si dobanzii - variabila sau fixa), respectiv 250 si 5.000 de euro (cu 16,5% dobanda).
Posesorii de card de credit FIFA World CupTM 2006, dedicat Campionatului Mondial de Fotbal din Germania 2006, care efectueaza, intre 1 aprilie - 31 mai 2006, plati cu cardul la comercianti in valoare cumulata de cel putin 500 RON pot castiga o plasma TV, echipament sportiv plus un card cu 1.500 de euro. Banca Transilvania are o oferta valabila intre 1 aprilie - 31 mai 2006, pentru posesorii de MasterCard Forte. Acestia beneficiaza de o perioada de gratie de 100 de zile, timp in care nu platesc dobanda pentru banii cheltuiti de pe card.