Pe fondul secetei de anul acesta, producatorii anunta ca painea se va scumpi cu cel putin 20%. Desi presedintele Rompan, Aurel Popescu, ne-a declarat ca pana la strangerea recoltei nu sunt motive de scumpire, unii comercianti din tara s-au grabit deja sa mareasca preturile. "Producatorii nu au de ce sa scumpeasca painea acum. Aceasta se va scumpi dupa recoltare, in functie de pretul graului. In niciun caz acum. Ei o pot scumpi daca isi permit, dar oferta de paine este foarte mare", a precizat presedintele Rompan. Acesta ne-a mai spus ca deocamdata nu se cunoaste suprafata totala a culturilor compromise, dar cu toate acestea Romania va fi nevoita sa apeleze la importul de grau. "Ministerul Agriculturii a comandat o evaluare a culturilor, iar intr-o saptamana se va sti exact situatia acestora", ne-a mai spus Aurel Popescu. Pe de alta parte, chiar daca in acest moment nu putem sti exact suprafetele compromise din cauza secetei, presedintele Rompan estimeaza ca recolta de grau va fi mai mica anul acesta cu 40-50%.

Importuri din Europa sau SUA

Si pentru ca recolta romaneasca nu va acoperi necesarul de grau, producatorii vor fi nevoiti sa apeleze la importuri, ceea ce reprezinta una dintre cauzele scumpirii. Dar pentru ca seceta a afectat si majoritatea statelor europene, se pune problema importurilor din afara UE, din state precum Canada sau SUA. "Uniunea Europeana a avut intotdeauna un surplus de 20 de milioane de tone", precizeaza Aurel Popescu.
Acesta nu exclude ca oficialii UE sa ia o masura provizorie de eliminare a taxelor la importuri din state din afara Comunitatii, recunoscute ca mari producatoare de cereale la nivel mondial. In Romania, lipsa materiei prime nu reprezinta singurul motiv de scumpire a painii. Pe langa o recolta slaba, cresterea preturilor la combustibili, energie si majorarea salariilor influenteaza costul final al painii. Potrivit presedintelui Rompan, in costul total al painii 65%-70% il reprezinta costul cu materia prima. (Andreea Stefan)