Fotbal Club Otelul SA, societatea comerciala care are grija de destinele echipei de fotbal ros-alb-albastre, a mers anul trecut in pierdere, ceea ce arata ca sportul cu balonul rotund nu a fost o activitate rentabila.

Conform datelor cuprinse in bilantul contabil pe anul 2007, Fotbal Club Otelul SA, care a avut anul trecut pe statele de plata 39 de persoane, a avut o cifra de afaceri de 12.407.123 lei si venituri totale ce au insumat 13.233.115 lei. Desi cifra de afaceri si veniturile au fost consistente, societatea a acumulat la sfarsitul anului trecut datorii totale de 4.626.806 lei si a inregistrat in acelasi timp o pierdere neta in valoare de 1.391.182 lei. "Paguba" neta inregistrata anul trecut de societatea care gestioneaza echipa de fotbal a fost mai mica decat cea inregistrata in anul precedent, care s-a ridicat la 1.865.609 lei.

FC Otelul este o societate pe actiuni, cei 5 actionari fiind persoane cu functii de conducere in cadrul companiei ArcelorMittal Galati, care este si sponsorul principal al echipei de fotbal. Astfel, printre cei 5 actionari se afla senior managerul Combinatului, Ionel Bors, directorul Directiei Juridice, Mirela Gatin, precum si directorii Radu Nicu, Ion Ungureanu si Ion Mocanu. Explicatia pentru care societatea a mers in pierdere anul trecut este, potrivit presedintelui clubului de fotbal, Marius Stan, aceea ca fotbalul nu este o activitate comerciala. "E greu sa mergi pe plus la o societate care are ca obiect de activitate sportul. Eu cred ca suntem pe linia de plutire cu eforturi imense. Nu cred ca sunt cluburi de fotbal in tara care sa nu aiba datorii. Nimeni nu vrea sa inteleaga ca ArcelorMittal Galati este doar partener al echipei de fotbal si echipa trebuie sprijinita financiar de autoritatile locale, cum se intampla la Iasi. Domnul Bors sau ceilalti directori din Combinat sunt actionarii societatii dar nu primesc niciun leu si au fost pusi in societate pentru a supraveghea modul in care sunt cheltuiti banii primiti de la Combinat. Anul trecut echipa a primit de la Combinat 3 milioane de euro in timp ce bugetul necesar mentinerii pe linia de plutire a unei echipe de fotbal din Liga 1 a fost de 5 milioane de euro", sustine Marius Stan.

Sponsorul echipei de fotbal face afaceri profitabile

Acesta sustine ca din banii primiti de la Combinat se asigura si pregatirea a 600 de copii. In timp ce societatea la care actionari sunt persoane importante din conducerea Combinatului a mers in pierdere, principalul sponsor al echipei de fotbal, ArcelorMittal, unde Ionel Bors este senior manager, a obtinut profit anul trecut. Astfel, cei 14.394 de siderurgisti au reusit prin munca lor sa-i aduca patronului Combinatului, miliardarul Lakshmi Mittal, un castig net ce s-a ridicat la 324.779.554 lei. Tinand cont de faptul ca siderurgia se dovedeste o afacere profitabila la Galati, suma investita de Combinat in echipa de fotbal ar putea fi mai substantiala, in conditiile in care jucatorii poarta tricouri inscriptionate cu numele sponsorului oficial si nu cu cel al Primariei Galati.