ANRC a decis sa amane aplicarea celei de-a doua etape de reducere a tarifelor de interconectare in retelele Orange si Vodafone, astfel incat timp de inca un an posesorii de telefon mobil vor trebui sa plateasca mai mult pentru apelurile efectuate in alte retele. Retelele concurente ameninta cu plangeri in justitie si cu solicitare de daune de ordinul zecilor de milioane de euro. Tot acest razboi la nivel inalt are loc in contextul in care romanii platesc printre cele mai mari tarife pentru a beneficia de telefonie mobila.