Pentru ca au mai ramas bani, in octombrie, Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a anuntat ideea lansarii celei de-a sasea sesiuni de cereri de proiecte pentru Masurile 1.2, 3.2 si 3.3. Cei interesati pot depune proiecte pentru a obtine finantare SAPARD pana la 31 octombrie, ora 16.00.
Desi nu au trecut nici doua saptamani din luna octombrie, la Biroul Regional de Implementare a Programului SAPARD (BRIBS) 4 Sud-Vest Oltenia au fost deja depuse primele proiecte pentru Masura 1.2 - Imbunatatirea structurilor in vederea realizarii controlului de calitate, veterinar si fitosanitar, pentru calitatea produselor alimentare si pentru protectia consumatorilor. "Pana acum pe Masura 1.2 au fost depuse doua proiecte. Acestea apartin Directiilor Sanitar-Veterinare din Dolj si Olt si sunt in valoare de aproximativ un milion de euro fiecare", a declarat Stefan Vinareanu, directorul adjunct al BRIBS 4 Sud-Vest Oltenia. Potrivit acestuia, suma totala disponibila pentru aceasta sesiune de cereri de proiecte aferenta Masurii 1.2 reprezinta totalul ajutorului public aferent anilor financiari 2002-2006 din care se deduce suma solicitata prin proiectele primite in sesiunile din iunie, iulie si august. Fondurile disponibile pentru Masura 1.2 sunt in valoare de aproximativ 5.200.000 de euro.
Oltenii refuza sprijinul pentru constituirea grupurilor de producatori
Daca pe Masura 1.2 au existat doritori, Masurile 3.2 (Constituirea grupurilor de producatori) si 3.3 (Metode agricole de productie proiectate sa protejeze mediul si sa mentina peisajul rural) nu par a fi tocmai pe placul oltenilor. Pentru aceste Masuri, la BRIBS 4 Sud-Vest Oltenia nu a fost depus inca nici un proiect. Totusi, fondurile disponibile pentru aceste masuri sunt destul de atractive. "Fondurile disponibile pentru Masura 3.2 sunt in valoare de peste 2.700.000 de euro, iar cele pentru Masura 3.3, de peste 16.000.000 de euro", a spus directorul adjunct al BRIBS 4 Sud-Vest Oltenia.
Majoritatea proiectelor SAPARD sunt in curs de finalizare
In ceea ce priveste problemele legate de prelungirea de mai multe ori a termenelor de executie pentru proiectele contractate, si implicit de intarzierile in absorbtia fondurilor SAPARD, acestea par sa se fi rezolvat. "Majoritatea sunt in curs de finalizare. Toate sunt insa in termen", a spus Stefan Vinareanu. Mai exista insa proiecte care fusesera finalizate, dar ulterior au fost calamitate. Acestea se refera la Masura 2.1 - Infrastructura Rurala, pentru care au fost deja selectate zece proiecte ce urmeaza a fi contractate. Aceste proiecte se refera la canalizare, consolidarea de drumuri, alimentarea cu apa, amenajarea terenurilor alunecate, prevenirea si combaterea alunecarilor de teren sau repararea lucrarilor calamitate.
Anuntarea rezultatelor pentru cererile de finantare
Anuntarea rezultatelor pentru cererile de finantare depuse in luna octombrie se va face dupa emiterea deciziei directorului general al APDRP. Serviciul Evaluare-Selectare va notifica toti solicitantii ale caror cereri de finantare sunt considerate neeligibile si pe cei ale caror cereri de finantare sunt eligibile, dar neselectate in cazul epuizarii fondurilor disponibile.