Salariul mediu nominal net a fost in octombrie de 1.327 lei, in crestere cu 22,4% comparativ cu aceeasi luna din 2007 si cu 2,4% fata de septembrie, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in sectorul transporturilor aeriene (3.229 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (764 lei), se arata intr-un comunicat al INS.
In luna octombrie, salariul mediu nominal brut a fost de 1.795 lei, cu 2,5% mai mare fata de septembrie.
Salariile nete ale angajatilor din sectorul transporturilor aeriene s-au situat la un nivel ridicat, respectiv de 3.229 lei. Totusi, aceste castiguri au fost cu 0,5% sub valoarea din luna septembrie. De asemenea, castigurile nete realizate pe segmentul de intermedieri financiare (cu exceptia activitatilor de asigurari si ale caselor de pensii) au continuat sa fie printre cele mai ridicate, in octombrie, respectiv de 2.935 lei, dar au fost totusi cu 3,9% mai mici fata de septembrie.
In luna octombrie, in majoritatea activitatilor economice s-au inregistrat cresteri ale castigului salarial mediu net, comparativ cu septembrie. Avansul s-a datorat in principal aplicarii ordonantei privind cresterile salariale pentru functionarii publici, personalul contractual din sectorul bugetar, personalul din invatamant si personalul contractual din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar, precum si acordarii de prime (inclusiv a premiilor ocazionale), negocierilor salariale sau realizarilor de productii mai mari, potrivit INS.