Firmele Macon Deva si Sipromat Hunedoara, care detin concertat participatii majoritare la Simbeton (SIOB) si Simcor (SIOR), din Oradea, vor derula in intervalul 8 octombrie-4 noiembrie, oferte publice de preluare a celor doi producatori de materiale de constructii, in valoare totala de 22,64 milioane de lei.
Cei doi ofertanti detin impreuna 50,15% din capitalul Simbeton si 78,45% din capitalul Simcor, iar in cadrul ofertelor publice, intentioneaza sa preia participatiile de 49,85% si respectiv 21,55% pe care nu le detin la cei doi producatori. Macon si Sipromat ofera 1,75 lei pentru un titlu Simbeton, peste cotatia medie din ultima perioada de pe piata RASDAQ, astfel ca oferta totala pentru cele 2,4 milioane de actiuni se ridica la 4,21 milioane de lei. In cazul Simcor, cele doua firme vizeaza achizitia a 1,05 milioane de actiuni, la un pret unitar de 17,5 lei, astfel ca valoarea ofertei se ridica la 18,43 milioane de lei. Pretul oferit pentru un titlu Simcor depaseste, ca si in cazul Simbeton, cotatia medie inregistrata pe RASDAQ din ultimul timp. Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a aprobat, in sedinta din 2 octombrie, prospectele simplificate ale celor doua oferte publice. Actiunile Simcor au inchis sedinta de tranzactionare de marti la un pret de 16,7 lei, in crestere cu 1,21% comparativ cu cotatia de referinta, in timp ce Simbeton a consemnat un avans de 0,61%, la 1,66 lei pe titlu. Simcor are un capital de 488.000 de lei, divizat in 4,8 milioane de titluri cu o valoare nominala de 0,1 lei, in timp ce capitalul Simbeton se ridica la 483.000 de lei, fiind divizat in 4,83 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 0,1 lei.
Ambele operatiuni vor fi intermediate de firma de brokeraj Raiffeisen Capital&Investment.
Producatorul si distribuitorul de materiale de constructii Macon Deva a preluat in iulie 53,34% dintre actiunile Simcor si 40% dintre titlurile Simbeton, pentru 48 de milioane de lei, in principal de la omul de afaceri Stache Lutz.
Macon Deva este controlata de firma de investitii Enterprise Investors, inregistrata in Polonia. Simcor si Simbeton fac parte, alaturi de alte cinci firme, din grupul Simcor, specializat in productia sau comercializarea materialelor de constructii, BCA, var, mortar si adezivi, prefabricate din beton, plase sudate, stalpi electrici si pavaje, semineuri, cosuri de fum si cahle de teracota. Enterprise Investors estimeaza ca vanzarile consolidate ale Macon Deva si Simcor Group vor depasi in acest an 70 de milioane de euro.