Necunoasterea legii nu poate fi invocata pentru a scapa de raspundere, acesta a fost mesajul transmis de seful Oficiului Judetean Pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Galati, Marioara Gatej. Inspectorul sef s-a adresat pe aceasta cale administratorilor de firme care incearca sa se eschiveze. "La nivel national s-au facut 85 de instruiri, iar la Galati sapte astfel de actiuni de consiliere. Chiar astazi (vineri - n.r.) se desfasoara un astfel de curs cu sprijinul Camerei de Comert si Industrie. Oferta noastra este insa urmatoarea: in fiecare vineri doi inspectori de la OJPC se vor ocupa de aceste cursuri prin care se vrea scolirea agentilor economici. Cursurile vor fi gratuite si le vom oferi administratorilor posibilitatea de a cunoaste legislatia actuala, astfel incit sa-si rezolve pe loc problemele pe care le au cu consumatorii", a punctat Marioara Gatej.