Sedinta de fond funciar desfasurata in cursul zilei de ieri a fost un adevarat circ, un fel de episod desprins din ciclul "am peste 70 de ani si vreau sa devin om de afaceri". Si asta pentru ca doua din cazurile prezentate s-au dovedit a nu fi altceva decat o demonstratie ca de la o anumita varsta mai bine stai acasa decat sa iti faci aparitia in public. Astfel ca, prezenta in sedinta de fond funciar, Ana Leca, de 76 de ani, din Constanta, vrea sa-si recapete cele 2.000 de mp situate in localitatea Adamclisi. Pana aici nimic iesit din comun, dar acest teren este deja al femeii cu acte in regula, numai ca pe el este construita o casa locuita de o familie saraca. Acum, Ana Leca vrea terenul sau, daca nu se poate sa i se dea loc in alta parte - a auzit ea ca se da intr-o alta parte a localitatii, unde se va construi un cartier de case, dar este si terenul mai scump. In cadrul aceleiasi sedinte, membrii comisiei i-au spus Anei Leca faptul ca statul nu poate face nimic in acest sens, ea fiind singura care poate descalci itele problemei.