Marii producatori de automobile isi transfera fabricile in centrul si estul Europei. Cel putin asa sustine un studiu realizat de PricewaterhouseCoopers (PwC), care arata ca valoarea investitiilor din industria auto in Europa Centrala si de Est va ajunge pana in 2013 la sase miliarde de dolari, iar Cehia, Ungaria, Polonia, Romania, Slovacia si Slovenia vor atrage cea mai mare parte a sumelor.
Analiza arata ca Romania este una dintre principalele destinatii din regiune ale producatorilor din industria auto. Studiul mentioneaza ca mai multi producatori auto, cum ar fi Suzuki, Volkswagen, Renault, Opel, Audi, Fiat, Toyota, Peugeot, Citroën, precum si peste 300 de furnizori de componente auto si-au mutat deja capacitatile in Europa Centrala si de Est.
Printre furnizori se numara Bosch, Delphi, Faurecia, Johnson Controls si Magna. Si asta, ca urmare a faptului ca producatorii de automobile si cei de componente auto din Europa de Vest se confrunta cu stagnarea vanzarilor, cu o crestere a preturilor materiilor prime si cu o competitie accentuata din partea producatorilor din Asia.
Autorii studiului subliniaza ca in perioada 1991-2006 companiile din domeniul auto au investit in Europa de Centrala si de Est 20 de miliarde de dolari, fapt ce a dus la cresterea cotei pe piata globala auto de la mai putin de 5% la 6,8%. PwC prognozeaza ca tendinta de crestere a cotei de piata va continua, iar cercetarile arata ca producatorii de masini vor investi in Europa Centrala si de Est trei miliarde de dolari, in urmatorii cinci ani, ceea ce va duce la majorarea cotei de piata a regiunii la peste 8%.
Capacitatea de productie din statele din regiune va creste astfel de la 3,2 milioane de masini, in prezent, la 4,2 milioane de masini.
Analistii PwC amintesc in studiul lor si de interesul grupurilor Ford, General Motors, Renault-Nissan, Cherry si Tata de preluarea uzinei Daewoo Craiova, detinuta de statul roman. (Mugur Cosmin)