In urma cu mai bine de un an administratia combinatului siderurgic si conducerea Sindicatului Solidaritatea al Siderurgistilor (SSS) au facut coada la Parchetul de pe linga Judecatoria Galati pentru a depune plingeri penale unii impotriva celorlaltora. Conducerea Mittal Steel i-a acuzat pe Gheorghe Tiber si Ilinca Diaconu, membri in conducerea sindicatului amintit, de fals si uz de fals privind declaratiile pe care acestia le-au dat vizavi de sediul structurii sindicale de pe platforma siderurgica. Administratiei i s-a alaturat si Federatia Sindicala a Siderurgistilor, care a formulat acuzatii similare impotriva celor de la Solidaritatea. De cealalta parte conducerea SSS l-a acuzat pe Ionel Bors, senior manager in cadrul Mittal Steel, de obstructionarea activitatii sindicatului, actionind in consecinta prin depunerea unor plingeri penale la Parchetul galatean.

Nici unii, nici ceilalti nu au avut sorti de izbinda la Ministerul Public, procurorii galateni hotarind ca in ambele cazuri solutia corecta este neinceperea urmaririi penale. Nemultumiti de hotaririle Parchetului, ambele parti s-au adresat instantelor de judecata. Judecatoria Galati a decis sa mentina in ambele cazuri deciziile luate de Ministerul Public, insa situatia s-a schimbat la Tribunal. Balanta s-a inclinat finalmente in favoarea celor de la Solidaritatea, in conditiile in care magistratii au decis sa respinga printr-o hotarire definitiva actiunile administratiei Combinatului, dar, in acelasi timp, au trimis plingerea sindicatului inapoi la Judecatorie pentru rejudecare. Pe baza hotaririi pronuntate de Tribunalul, conducerea sindicatului intentioneaza sa-l actioneze in judecata pe Ionel Bors si sa-i ceara daune morale pentru prejudiciile de imagine aduse.