Mitropolia Moldovei si Bucovinei a lansat o oferta de cumparare a cladirilor administrative ale combinatului Fortus, unul dintre colosii industriali ai Iasiului, pentru a le transforma intr-un complex hotelier si de birouri, potrivit Mediafax.
Mitropolia Moldovei si Bucovinei a depus deja o scrisoare de intentie pentru cumpararea pavilionului administrativ. Pretul oferit este de 3,4 milioane de euro. De altfel, Mitropolia a mai construit pe un teren cumparat de la noi un spital si o sala de conferinte de circa o mie de locuri, au declarat oficiali ai combinatului Fortus. Ei au adaugat ca au primit mai multe oferte pentru pavilionul administrativ, insa cea avansata de Mitropolie este cea mai avantajoasa. Potrivit directorului combinatului iesean, banii obtinuti din vanzarea cladirii urmeaza sa fie folositi pentru a acoperi un credit mai vechi si pentru a relansa productia. De altfel, Mitropolia Moldovei vrea sa intre si in posesia fostei cabane de vanatoare a lui Ceausescu de la Nemtisor, precizeaza “Monitorul de Neamt“. Potrivit sursei citate, Directia Silvica Neamt este implicata, de ani buni, in “razboiul“ retrocedarilor terenurilor ce sunt dorite de Mitropolia Moldovei si Bucovinei. Un astfel de caz se judeca acum la Curtea de Apel Bacau. Motivul deschiderii actiunii in instanta este legat de o suprafata de teren de 90.700 metri patrati si de intreg complexul Nemtisor, situat in comuna Vanatori Neamt, despre care se spune ca a fost construit special pentru cazarea fostului dictator Nicolae Ceausescu atunci cand venea in zona la vanatoare.
Complexul este integrat acum in circuitul inchis al Regiei Nationale a Padurilor si este dorit de Mitropolie pentru a o transforma in “centru pentru tineri“.