Ministrul Delegat pentru Lucrari Publice si Amenajarea Teritoriului, Borbely Laszlo, sustine construirea autostrazii Brasov-Bors si critica incercarile de schimbare a strategiei nationale in domeniul construirii retelei de autostrazi. Potrivit unui buletin informativ al UDMR transmis ieri, Borbely Laszlo considera ca este nevoie de realizarea cat mai grabnica a unei retele de autostrazi, considerand-o indispensabila pentru provocarile economice ale vremii. Parerile lui Borbely vin insa in total dezacord cu opinia presedintelui Traian Basescu, care considera ineficient proiectul de construire a autostrazii Brasov-Bors. El a declarat ca ineficienta proiectului de construire a autostrazii este “arhicunoscuta“ si ca acest proiect ar aduce daune conservarii zonelor cu localitati sasesti, putand astfel sa distruga chiar o parte din istoria habitatului romanesc.
Basescu a mai precizat ca autostrada Brasov-Bors nu are acoperire din punct de vedere economic, ea putand prelua maximum 15 la suta din traficul Est-Vest si Vest-Est.
Pe de alta parte, in ianuarie, premierul Calin Popescu-Tariceanu a anuntat ca Guvernul va solicita un audit juridic si financiar pentru contractele de modernizare a infrastructurii rutiere incheiate de fostul Cabinet cu firmele Bechtel si Vinci, pentru a stabili daca acestea au fost parafate conform legislatiei si daca se incadreaza in limitele de costuri uzuale. El a aratat ca aceste contracte “ridica serioase semne de intrebare“, nu atat din punct de vedere al oportunitatii, cat mai ales al cadrului legal si al conditiilor financiare.
Compania americana Bechtel International construieste autostrada Transilvania in baza unui contract cu Guvernul in valoare de 2,2 miliarde de euro. Autostrada va avea o lungime de 415 kilometri, cu patru benzi, si va face legatura intre Brasov si Oradea. Finalizarea lucrarilor este programata pentru 2012.