Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert si Mediul de Afaceri va avea doi secretari de stat, unul din PSD si unul din PDL, a declarat marti ministrul de resort, Constantin Nita, adaugand ca inca nu stie persoanele nominalizate. "Nu am participat aseara (n.r.- luni seara) la discutiile privind secretarii de stat. Nu stiu inca cine vor fi cei doi secretari de stat, cati va avea ministerul", a spus Nita.
La sediul central al PSD au fost discutate, luni seara, propunerile organizatiilor judetene pentru functiile de secretar de stat. Unul dintre numele vehiculate pentru un post de secretar de stat la Ministerul pentru IMM din partea PSD a fost Marin Gheorghe.
Referitor la o eventuala nominalizare a lui Marin Gheorghe, ministrul pentru IMM-uri a aratat ca nu a primit nicio informare oficiala, adaugand ca il cunoaste bine pe acesta si ca este "un baiat bun".