Producatorii agricoli care vor sa-si faca propriul depozit pentru stocarea recoltelor vor primi credite pe termen lung, ne-a declarat ieri ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur. Astfel, in urmatoarele zile se vor stabili sumele care vor fi acordate agricultorilor prin intermediul bancilor comerciale. In opinia lui Flutur, aceasta ar fi solutia pentru rezolvarea problemei dintre depozitari si producatori.
La randul sau, Constantin Popescu, director general al Directiei de elaborare strategii, politici sectoriale si de piata din cadrul Ministerului Agriculturii, ne-a spus ca „acea criza care a existat in iulie, dintre producatori si proprietarii de silozuri, aproape ca s-a aplanat, avand in vedere ca cea mai mare cantitate de grau a fost deja depozitata“.
De altfel, Popescu a precizat ca „Romania ar putea avea, incepand cu 2006, un sistem de siguranta, numit si sistem de interventie pe piata graului, care sa vina in sprijinul producatorilor agricol“. Este vorba despre „un pret de interventie la grau de 101,31 euro/tona de grau, fixat de Uniunea Europeana. Acest pret poate sa difere pentru Romania, in conditiile in care nu suntem inca in Uniune“, a explicat directorul din Ministerul Agriculturii. Potrivit acestuia, prin intermediul aplicarii acestei masuri, pe care MAPDR spera sa o adopte incepand cu anul viitor, producatorii agricoli isi vor putea recupera investitia facuta in anul respectiv.
Popescu a mai aratat ca, „daca pretul de interventie scade, atunci va interveni statul, care va cumpara de la producator tocmai pentru a se ajunge la un echilibru intre cerere si oferta“. Referitor la aceasta masura, Gheorghe Fluture ne-a spus la randul sau ca „inca nu se stie care va fi pretul de interventie acceptat pentru 2006, aceasta chestiune urmand sa fie discutata in Consiliul pe produs“.