Banii proveniti de la 2,5 milioane de români înscrisi la fondurile de pensii private ale ING, Allianz-Tiriac, AVIVA, Generali sau Omniasig vor fi depozitati la BRD. În contextul în care BRD a fost tinta unui furt de 2,2 milioane de euro la Craiova, clientii acestei unitati bancare si cei ai fondurilor de pensii se pot întreba daca banii lor sunt în siguranta. BRD spune ca da.Cele mai mari fonduri de pensii private au ales sa depoziteze banii ce vor fi colectati de la persoanele de pâna în 35 de ani în conturile BRD Groupe Societe Generale. Aspect legal, aprobat de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), care spune ca orice fond de pensii este liber sa-si aleaga o banca depozitara, în conditiile legii. Astfel ca BRD este depozitarul pentru opt dintre cele 18 fonduri de pensii administrate privat autorizate în România, iar restul fondurilor îsi vor pastra banii strânsi de la populatie în conturile ING Bank, Raiffeisen Bank, BCR si Bancpost. Cele opt fonduri care vor strânge banii de pensii în conturile BRD totalizeaza, dupa calculele GdS, aproximativ 2,5 milioane de deponenti, ceea ce înseamna peste jumatate din numarul românilor care au avut obligatia sa opteze pentru un fond de pensii administrate privat (pilonul II). Fondurile de pensii care au declarat ca îsi vor depozita sumele la BRD sunt: ING (cu 1.066.203 persoane atrase, potrivit ultimei raportari a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private), Allianz-Tiriac (798.753), Generali (301.906), AVIVA (247.563), Omniasig (49.039) si BT Aegon, AGR Fond de Pensii, Zepter Fond de Pensii, cu un numar mult mai mic de cotizanti. Cu alte cuvinte, din luna martie a acestui an, contributia de 2% din salariile a 2,5 milioane de români va ajunge la cele opt fonduri de pensii enumerate mai sus si, implicit, va intra în conturile BRD. Sumele totale care ajung la banca aceasta sunt de ordinul zecilor de milioane de euro, numai pe anul în curs. Potrivit Directiei de Comunicare a BRD, „activele fondurilor de pensii sunt încredintate spre pastrare în conditii de siguranta, fiind interzisa depozitarului dispunerea în orice fel de activele fondului“.  BRD se leapada de frauda Clientii actuali ai bancii sau milioanele de români ale caror contributii vor ajunge la depozitarul principal al fondurilor de pensii administrate privat se pot întreba ce se întâmpla cu banii lor, în lumina ultimelor evenimente care au avut în prim-plan BRD. Este vorba despre frauda de 2,2 milioane de euro descoperita saptamâna aceasta la Craiova. Reamintim ca o tânara din Banie a transferat fara drept din contul BRD 2,2 milioane de euro în cele ale unor persoane din Timisoara si Bucuresti. Directia de Comunicare a BRD a mentionat, pentru GdS, ca astfel de tentative nu pot aduce atingere banilor colectati de fondurile de pensii: „În privinta modului în care banca ar putea fi afectata de recenta tentativa de frauda care a avut loc la BRD Craiova, evenimentul este izolat si a fost, de altfel, imediat descoperit de sistemele de control intern ale bancii, iar în urma sa nu va rezulta nici un prejudiciu. Incidente de acest gen nu pot avea nici un efect asupra activelor depozitate de un fond de pensii la o banca“.Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat spune ca banca depozitara are rol de verificare a legalitatii operatiunilor desfasurate de administratorul fondului, dar si „de certificare a existentei activelor fondului, de calculare a valorii activelor nete, a valorii unitare a activului net, precum si a numarului de unitati de fond“. Reprezentantii autorizati ai bancii au mentionat ca „BRD are rol de custode si banca nu poate dispune în nici un fel de activele fondurilor de pensii. Mesajul pe care îl transmitem populatiei este ca BRD ramâne o banca solida si serioasa“.