Privatizarea Bancii Comerciale Romane (BCR) a fost de departe cea mai importanta trecere in proprietate privata din ultimii 15 ani. Asta pentru ca suma de 3,75 miliarde de euro, care urmeaza sa fie platita de Erste Bank pentru 61,88% din actiunile bancii romanesti, nu va fi prea curand egalata de nici o alta privatizare pe care intentioneaza sa o faca statul roman. Mai mult, banii castigati de Romania din toate privatizarile ultimilor 15 ani abia egaleaza suma incasata pe BCR.
Daca despre Petrom se spunea inainte de privatizare ca este "perla coroanei industriei romanesti", vanzarea BCR a dovedit ca economia romaneasca a ultimilor 15 ani a fost capabila sa creeze adevarate pietre pretioase, chiar mai valoroase decat o perla. ßi asta, sa nu uitam, in conditiile unui management de stat.
La trecerea in proprietate privata a BCR, nu putini au fost cei care au spus ca daca autoritatile nu s-ar fi grabit sa privatizeze Banca Romana de Dezvoltare (BRD), acum ar fi incasat pe aceasta cel putin o suma de 10 ori mai mare decat au primit la momentul vanzarii pachetului majoritar. ßi nu s-au referit numai la BRD, ci si la alte banci si companii, foste de stat, care s-au dovedit foarte valoroase abia dupa privatizare. Astfel, daca trecem in revista toate privatizarile pe care autoritatile romane le-au facut dupa caderea comunismului, putem ajunge foarte usor la concluzia ca, indiferent de domeniul de activitate, din nici una dintre aceste vanzari statul nu a avut prea mult de castigat.

Sistemul bancar

Pachetul de control de la BRD, actuala BRD-GSG, a fost vandut in 1998 Grupului francez Société Générale pentru 200 de milioane de dolari. Din aceasta suma, circa 138 de milioane de dolari au fost platite autoritatilor, pentru 42% din actiunile existente, restul reprezentand o majorare de capital de 20%.
In ceea ce priveste privatizarea Banc Post, primul pas in acest sens a fost facut in 1999, cand General Electric Capital Corporation si Banco Portugues de Investimento au achizitionat 45% din actiunile bancii pentru 92,8 milioane de dolari. Banca EFG Eurobank Ergasias din Grecia a cumparat in mod repetat actiuni de la cei doi investitori, iar in 2002 a obtinut un ultim pachet de 17% detinut la Banc Post de catre stat, achitand 20,08 milioane de dolari. Pana in prezent, banca elena si-a majorat participatia la 62,74% din capital.
Privatizarea Bancii Agricole s-a facut cu consortiul format din Fondul Romano-American de Investitii si Raiffeisen Zentralbank din Austria, valoarea tranzactiei ridicandu-se la 52 de milioane de dolari. Astfel, consortiul a preluat pachetul de 98% din actiunile Bancii Agricole, redenumita ulterior Raiffeisen Banca Agricola, aceasta fuzionand in iunie 2002 cu Raiffeisen Bank Romania.

Telecomunicatii si industria auto

O alta mare privatizare facuta de statul roman a constat in vanzarea Rom-Telecom. Grupul grec OTE-Hellenic Telecomunication Organization a preluat in 1998 un pachet de 35% din actiunile RomTelecom si a primit drept de uzufruct pentru un pachet suplimentar de 16%, platind in total 675 de milioane de dolari. Numai ca in 2003 investitorul si-a majorat participatia la 54,01%, realizand o tranzactie de aproximativ 273 de milioane de dolari.
In cadrul trecerilor in proprietate privata din industria auto, cea mai importanta vanzare este cea a Dacia Pitesti. Societatea argeseana a fost privatizata in iulie 1997, grupul francez Renault preluand pachetul majoritar de actiuni pentru o investitie totala de 269,7 milioane de dolari, din care 50 de milioane de dolari au reprezentat valoarea actiunilor achizitionate.

Domeniul petrolier

Perla coroanei industriei romanesti a fost privatizata in iulie 2004, contractul de vanzare a Societatii Nationale a Petrolului PETROM fiind semnat cu Grupul austriac Österreichische Mineralölverwaltung (OMV), care a achitat suma de 669 de milioane de euro pentru achizitia directa a unui pachet de 33,34% din actiuni. Numai ca, ulterior, OMV a dobandit controlul ajungand la 51% din actiuni, printr-o majorare de capital de 830 de milioane de euro.
Nici privatizarea Petromidia nu a fost una facuta la intamplare. Contractul de vanzare-cumparare a combinatului petrochimic Petromidia Navodari a fost semnat in noiembrie 2000 cu Rompetrol Group BV Rotterdam, tranzactia incheiata avand o valoare de 615 milioane de dolari.

Distributiile de gaze naturale

Compania Gaz de France a preluat in octombrie 2004 un pachet de 30% din actiunile societatii Distrigaz Sud pentru care s-a angajat sa plateasca 128 de milioane de euro. Printr-o majorare de capital de 183 de milioane de euro, Gaz de France a atins o cota de 51% din actiuni. Acestea au fost transferate, in decembrie 2005, catre Romania Gas Holding BV, afiliat al Gaz de France. In aceeasi perioada a fost privatizata si cealalta distributie a gazelor naturale, Distrigaz Nord. Contractul de trecere in proprietate privata a fost semnat la sfarsitul lui 2004 cu firma Ruhrgas, parte a concernului german E.ON, in proprietatea careia a trecut in luna iunie a acestui an. E.ON Ruhrgas a cumparat direct 30% din actiunile societatii in schimbul sumei de 125 de milioane de euro si a participat cu 178 de milioane de euro la majorarea de capital, prin care a atins o participatie de 51%.

Industria energetica

Filialele Electrica Dobrogea si Electrica Banat au fost vandute italienilor de la ENEL, acestia primind un pachet de 51% din actiunile companiilor de distributie de electricitate. Tranzactia a avut o valoare de 112 milioane de euro, care include atat achizitia unui pachet de 24,62% din actiunile celor doua filiale, cat si majorarea simultana a capitalului acestora. In plus, Enel a preluat datoriile celor doua societati, datorii care se ridicau la aproximativ 100 de milioane de euro.
Filiala Electrica Moldova a fost preluata de catre grupul german E.ON Energie la inceputul lui octombrie 2005 si redenumita E.ON Moldova. Cumparatorul a ajuns sa detina 51% din actiunile distribuitorului de electricitate in urma participarii cu 68,6 milioane de euro la majorarea de capital. Grupul E.ON va achita 837.000 de euro in plus pentru preluarea filialei, dupa ce pretul de cumparare platit a fost ajustat in functie de evolutia datoriilor firmei. Astfel, pretul total incasat de stat pentru pachetul de 24,62% din actiunile filialei Moldova a crescut la 31,4 milioane de euro.
Filiala Electrica Oltenia a fost privatizata cu Grupul CEZ din Cehia, noul proprietar al societatii de distributie achizitionand un pachet de 24,62% din actiuni contra unei sume de 47,4 milioane de euro. CEZ a atins o participatie de 51% in urma unei majorari de capital de 103,6 milioane de euro, intrand in posesia filialei Electrica Oltenia in octombrie.

Industria metalurgica

In Romania, Mittal Steel este prezent din 2001, cand grupul LNM Holdings NV a preluat de la stat 92% din actiunile Sidex Galati (actualul Mittal Steel Galati). Valoarea totala a tranzactiei depaseste 500 de milioane de dolari, din care 350 de milioane de dolari reprezinta investitiile pe care LNM s-a angajat sa le faca in combinat in urmatorii zece ani. Ulterior, LNM a initiat o oferta publica de preluare a 8,4% din actiunile Sidex.
In mai 2003, LNM Holdings NV a preluat de la stat pachetul majoritar de actiuni al societatii Tepro Iasi (actualul Mittal Steel Iasi), pentru 15,6 milioane de dolari. Mai mult, grupul anglo-indian a semnat in octombrie 2003 si contractele de privatizare ale Siderurgica Hunedoara (actualul Mittal Steel Hunedoara) si Petrotub Roman (actualul Mittal Steel Roman), obligandu-se sa achite 126,4 milioane de dolari pentru actiuni, investitii si acoperirea datoriilor comerciale ale celor doua societati.
Autoritatile au vandut in 1997 70% din actiunile societatii comerciale Rulmenti Grei Ploiesti firmei americane Timken, care a platit pentru pachetul achizitionat aproximativ 40 de milioane de dolari, cu investitii de 23 de milioane de dolari planificate pentru urmatorii cinci ani. In martie 1998, compania japoneza Koyo Seiko a cumparat 51% din actiunile societatii comerciale Rulmenti Alexandria, angajandu-se sa plateasca 57 de milioane de dolari. Fondul Proprietatii de Stat si firma turca Kombassan Insaat Tarim Ve Sanayi Isletmeleri Ticaret au semnat la 14 martie 2000 contractul de vanzare-cumparare pentru 64,34% din actiunile societatii Rulmenti Barlad, in valoare totala de 31,4 milioane de dolari, in care este inclus pretul pentru pachetul de actiuni, precum si investitiile ce urmau sa fie realizate.
Grupul norvegian Kvaerner a cumparat in ianuarie 1998 51% din actiunile societatii comerciale FECNE SA Bucuresti, pentru 9,811 milioane de dolari, suma care includea si investitiile pentru urmatorii patru ani. Anterior, Kvaerner achizitionase in decembrie 1997 si 90% din actiunile societatii IMGB Bucuresti, care a fost scoasa la privatizare impreuna cu societatea FECNE, pretul stabilit de autoritati pentru intregul pachet fiind de 64,070 milioane de dolari. La transferul final al actiunilor IMGB, Kvaerner a platit 500.000 de dolari pentru 90% din capital, dar s-a angajat sa investeasca peste 60 de milioane de dolari si sa plateasca si datoriile societatii, de circa 35 de milioane de dolari.

Industria materialelor de constructii

Compania franceza Lafarge a cumparat in septembrie 1997 societatea Romcim SA, valoarea tranzactiei cifrandu-se la circa 400 de milioane de dolari, din care 200 de milioane de dolari reprezinta programul de investitii la care Lafarge s-a angajat pentru urmatorii patru ani.
La randul sau, compania HeidelbergCement a intrat pe piata romaneasca in 1998, prin achizitionarea pachetului majoritar al societatii Moldocim Bicaz, iar in 2000 a devenit actionar majoritar al societatii Casial Deva. In 2002, grupul german HeidelbergCement a achizitionat 78% din actiunile societatii Romcif Fieni.
Suma platita de firma germana, care mai detinea 18,82% din capitalul Romcif Fieni, a fost de circa 44,5 milioane de dolari. Grupul austriac Lasselsberger a achizitionat indirect, in anul 2004, pachetul majoritar de actiuni al producatorului de placi ceramice si obiecte sanitare Sanex Cluj, preluand societatea Goodison Holdings BV Rotterdam Olanda, care detinea 67,4% din capitalul social al companiei romanesti. Tranzactia a avut o valoare de aproximativ 15 milioane de euro.