Asa cum era de asteptat, sedinta de joi a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operational Regional a fost una extrem de interesanta si mai ales tensionata. Desi urma sa se discute lucruri importante, participantii nu au avut la dispozitie timpul necesar analizarii în detaliu a materialelor aflate pe agenda, acestea fiind primite cu doar trei zile înaintea reuniunii de la Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor. Practic, vorbim aici despre un viciu de procedura întrucât nu au fost respectate prevederile legale în acest sens, care statueaza faptul ca ordinea de zi a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operational Regional si materialele ce urmeaza sa fie discutate sunt obligatoriu transmise participantilor cu cel putin cinci zile lucratoare înainte de data stabilita pentru sedinta. Dar având în vedere ca, probabil, cei din minister au dorit sa urgenteze lucrurile pentru a mai recupera din întârzieri, viciul procedural poate fi trecut cu vederea. Printre lucrurile discutate joi, cele mai importante au facut referire la aprobarea criteriilor de selectie a proiectelor finantate prin POR (Axa 2 -Îmbunatatirea infrastructurii de transport regionale si locale si Axa 3 - Îmbunatatirea infrastructurii sociale), aprobarea strategiei de asistenta tehnica si aprobarea alocarilor financiare pe Regiuni de Dezvoltare.Cum sa împarti 4,4 miliarde de euro la opt?Punctul 8 pe agenda sedintei Comitetului de Monitorizare al Programului Operational Regional 2007-2013, si anume alocarea financiara pe regiuni de dezvoltare a fost cel mai interesant. Participantii nu au înteles care au fost criteriile prin care cele 4.436,83 milioane de euro au fost împartite. De fapt, materialul de fundamentare a fost destul de vag fara sa prezinte un algoritm de alocare. „Repartizarea fondurilor pe regiuni de dezvoltare s-a realizat astfel încât aceasta sa sustina obiectivul Programului Operational Regional privind sprijinirea unei dezvoltari echilibrate a tuturor regiunilor României, acordând în acest scop prioritate regiunilor si zonelor mai slab dezvoltate, pentru a împiedica astfel cresterea disparitatilor economice si sociale dintre regiuni. În acest sens, s-a realizat o alocare diferentiata a fondurilor pe regiuni, în functie de gradul de dezvoltare a acestora, si anume invers proportional cu nivelul de dezvoltare a regiunilor. Pentru masurarea gradului de dezvoltare a regiunilor s-a utilizat Produsul Intern Brut pe locuitor, ajustat cu un coeficient al densitatii populatiei“ - se „explica“ în material. Potrivit acestui „algoritm“, Regiunea Nord-Est ar urma sa primeasca 724,09 milioane de euro, Sud-Est - 587,88 milioane de euro, Regiunea Sud - 631,36 de euro, Sud-Vest - 62, 6 milioane de euro, Vest - 458,77 milioane de euro, Nord-Vest - 536,41 milioane de euro, Centru - 483,62 milioane de euro, si Bucuresti-Ilfov - 393,10 milioane de euro. Pentru ca lucrurile sa fie si mai „clare“, semnatarii documentului au lasat o marja de manevra. „Aceste alocari financiare sunt orientative, în sensul ca, pe parcursul implementarii programului, pot suporta modificari, urmare a evaluarilor intermediare realizate care pot evidentia o slaba capacitate a regiunilor de a absorbi fondurile primite, în cazul anumitor axe si/sau domenii de interventie. Propunerile de realocare a fondurilor se fac pe baza unor analize temeinice si se aproba de Comitetul de Monitorizare al POR“ - se arata în material. Participantii nu au fost convinsi de justetea alocarilor, desi s-a încercat sa se sugereze ca împartirea banilor s-a facut urmând practicile europene: „Utilizarea PIB/locuitor este justificata de faptul ca acesta reprezinta cel mai eficient si cel mai utilizat indice în UE pentru exprimarea nivelului de dezvoltare a unei regiuni, fiind utilizat de Comisia Europeana în calculul alocarilor financiare acordate statelor membre UE. Ajustarea indicatorului cu densitatea populatiei s-a realizat în scopul compensarii si echilibrarii situatiei regiunilor care atrag fluxuri mari de populatie (permanenta si temporara) si care suporta zilnic presiunea persoanelor navetiste asupra infrastructurii de transport, urbane, serviciilor, zonelor rezidentiale etc. Prin urmare, regiunile cu un nivel scazut al PIB/locuitor vor beneficia de o pondere mai mare din fondurile totale ale programului, în timp ce ponderea alocarilor financiare va fi mai mica în cazul regiunilor cu un PIB/locuitor mai mare. Alocarile financiare ale regiunilor se situeaza între 8,86%, Regiunea Bucuresti-Ilfov, si 16,32%, Regiunea Nord-Est, evaluata ca fiind cea mai saraca regiune a Uniunii Europene“, s-a sustinut în sedinta Comitetului de Monitorizare a Programului Operational Regional. Aceleasi nedumeriri au fost exprimate si în cazul alocarilor pe Axele prioritare de dezvoltare si domenii de interventie ale POR, alocari pe care le prezentam în tabel. Sa speram ca la urmatoarea sedinta a Comitetului de Monitorizare, programata pe 18 septembrie, vor fi prezentate date concrete de selectie. Reamintim faptul ca pe lânga cele 4.436,83 milioane de euro, cele opt regiuni de dezvoltare vor mai beneficia de fonduri din Axa POR pentru Asistenta Tehnica, în valoare de 131,51 milioane euro pe ansamblul programului, pentru implementarea POR (pregatire, selectie, monitorizare, evaluare, control si audit proiecte), achizitionarea si instalarea echipamentelor IT si birotice, cheltuieli salariale ale personalului implicat în pregatirea, selectia, evaluarea, monitorizarea si controlul programului, organizarea de seminarii si cursuri de pregatire pentru îmbunatatirea cunostintelor personalului Organismelor Intermediare.