Doua centre de cumparaturi, Craiova Mall si West-Gate Center, vor fi gata în 2009, iar pentru al treilea - Oltenia Mall - se asteapta investitori.  Spatiile comerciale apar în Banie cu o frecventa uluitoare. Dupa ce multe supermarketuri si-au deschis portile sau urmeaza sa fie inaugurate în Banie, a venit rândul mall-urilor. Mall înseamna ca, pe lânga magazine, sub acelasi acoperis se gasesc si restaurante, cafenele, terenuri sportive, saloane de înfrumusetare, locuri de joaca pentru copii, piscine si alte zone de agrement. Primele doua mall-uri din Craiova, la care se lucreaza acum de zor, vor fi gata abia catre finalul anului viitor. Centrele comerciale vor fi de amploare si vor contine, pe lânga spatiile unde craiovenii pot merge la shopping, si locuri de agrement sau chiar baze sportive. Dezvoltatorii imobiliari care ridica acele doua mall-uri promit multe facilitati pentru craiovenii care îsi vor face cumparaturile acolo. Proprietarii pun accent pe locurile de parcare, 2.000 la fiecare dintre cele doua centre comerciale.  
West-Gate Center Primul centru comercial de amploare se gaseste la iesirea din Craiova catre Filiasi, amplasat dupa hipermarketul real,- si lânga supermarketul PIC. Mall-ul se va numi West-Gate Center Craiova (în traducere libera, "poarta dinspre vest") si este detinut de un fond de investitii austriac, Immoeast. Pe site-urile de specialitate, Immoeast figureaza ca intermediar de spatii comerciale pentru diversi dezvoltatori imobiliari. Panoul publicitar amplasat lânga constructie arata ca beneficiarul lucrarii este o firma din Bucuresti, Klyos Media SRL. Mall-ul se va întinde pe 40.000 de metri patrati - suprafata construita - si va avea 1.750 de locuri de parcare. Termenul de finalizare a constructiei este noiembrie 2009. Mall-ul va cuprinde, pe lânga zeci de magazine, si restaurante si spatii de agrement. În doua luni, constructorii au ridicat cladirea pâna la nivelul al doilea. 
Craiova Mall Acest centru comercial va fi amplasat pe strada Caracal si se învecineaza si cu Parcul "Romanescu". Se ridica pe terenurile fostei IRA, unde compania portugheza Sonae Sierra a achizitionat sase hectare. Viitorul mall va avea o suprafata construita de aproape 56.000 de metri patrati, 1.833 de locuri de parcare, iar constructia va avea patru niveluri, se arata într-un comunicat al Sonae Sierra, transmis catre GdS. "Constructia a început deja, iar inaugurarea va avea loc în toamna anului 2009. Investitia va fi de 139,4 milioane de euro", a declarat pentru GdS Rodrigo Moreira, reprezentant al Corporate Comunication România, consultant Sonae Sierra. O hotarâre a Consiliului Local Craiova din anul 2007, privind modificarea planului urbanistic de detaliu, arata ca viitorul mall se va ridica pe patru niveluri si va cuprinde o parcare subterana, una supraterana si alte trei etaje. Hotarârea din 28.02.2007 a fost data pentru solicitantul SC MicroCom Doi SRL Bucuresti. Între timp, Sonae Sierra a preluat de la Elmec România (divizie a unui distribuitor grec de îmbracaminte si încaltaminte) 40% din participatia detinuta de MicroCom Doi SRL pentru mall-ul din Craiova. La rându-i, firma bucuresteana preluase terenurile prin intermediari de la Dinel Staicu, George Ilinca etc. În prezent, dezvoltatorul portughez Sonae Sierra este singurul proprietar al viitorului mall. Societatea a cumparat un centru comercial în Râmnicu Vâlcea (River Plaza Mall), iar acum a anuntat construirea a doua mall-uri, în Craiova si Ploiesti. Compania este specializata în centre comerciale în Portugalia, Grecia, Spania, Italia, Germania, Brazilia si România. 
Oltenia Mall mai asteapta 
Al treilea mall pe care ar fi trebuit sa-l aiba Bania nu se mai construieste, deocamdata, din cauza ca lipseste investitorul. Centrul comercial ar fi urmat sa fie amplasat la alta iesire din Craiova, catre Malu Mare, la aproximativ un kilometru de fabrica Ford. S-ar fi numit Oltenia Mall, ar fi avut o suprafata de aproape 20 de hectare si ar fi urmat sa contina un aqua park, piste de bowling, cazino, patinoar, terenuri de tenis, de baschet etc. În plus, cu 3.600 de locuri de parcare, mall-ul ar fi fost cel mai mare din regiune. Proiectul urma sa fie realizat printr-un parteneriat între firma italiana Seconda Iniziativa si firma locala Casa Noastra, dar nu s-a gasit investitorul. "Contractul cu Seconda Iniziativa expira pe 15 iunie. Ei erau doar consultanti si contractul presupunea sa aduca un dezvoltator care sa faca mall-ul", a precizat pentru GdS Stefan Cherciu, proprietarul de la Casa Noastra, care a pus la dispozitie terenul. Acesta a adaugat ca suprafata respectiva ramâne cu destinatie tot pentru un mall de proportii, dar acesta se va face atunci când se va gasi investitorul. Supermarketuri pline
Bania este profitabila pentru supermarketuri si hipermarketuri care au împânzit orasul. Avem Metro, Selgros, Billa, real,-, PIC, Baumax, Praktiker, Penny. Si, în curând, doua Kaufland. Pe lânga toate acestea, piata ar urma sa mai "suporte" doua mall-uri.