Daca sunteti in cautarea unei idei de afaceri si nu stiti cum sa o puneti pe picioare, atunci franciza ar putea fi solutia pe care o cautati. Razvan Blid, managerul unei companii de consultanta in domeniu, spune ca rata de succes al unei afaceri pornite in acest sistem este de 95%. "Rata de succes este peste media europeana. La nivel european aceasta este de 89%", precizeaza Razvan Blid. In acest moment, pe piata romaneasca exista peste 280 de marci, iar previziunile arata ca numarul acestora este in continua expansiune. "Pentru anul acesta, am negociat intrarea pe piata a cinci-sase branduri importante din domeniul de retail", precizeaza Blid.
Specialistii spun ca anul trecut afacerile deschise in sistem de franciza au atins in Romania cifra de peste un miliard de euro. Pentru 2007, Ravan Bild estimeaza ca acesta va creste cu circa 20-25%.
Totodata, se apreciaza ca aceasta crestere este una relativ scazuta. "Un vector important este sistemul de retail care este tributar deschiderii centrelor comerciale, iar anul acesta nu se vor deschide foarte multe astfel de centre", sustine Razvan Blid.

76 de afaceri romanesti de succes

Pe langa francizele foarte cunoscute precum McDonald's, Ikea sau Fornetti, exista o serie afaceri romanesti de succes care s-au extins in sistem de franciza. Dintre acestea fac parte francize precum Paralela 45, Optinova, Romstal sau Piritex. La ora actuala, in tara noastra exista 76 de francize autohtone, dintr-un total de 282 existente pe piata. In ceea ce priveste francizele internationale, pe primul loc in topul tarilor de origine ale sistemelor de franciza care au fost achizitionate de romani, cu un procent de 23%, se afla SUA. Un alt procent important, de 13% dintre francize provin din Italia.
In ceea ce priveste profilul celui care investeste intr-o astfel de afacere, un studiu al unei companii specializate arata ca acesta are o varsta cuprinsa intre 30 si 45 de ani si sunt intr-o proportie de 68% barbati. Aproximativ 89% dintre acestia au studii superioare. (Andreea Stefan)